Ministrul Justiției Alexandru Tănase: Cea mai potrivită soluție este să-mi prezint în zilele ce urmează demisia

Alexandru Tănase a anunțat, duminică dimineața, că va demisiona din funcția de ministru al Justiției. Demisia ministrului a fost anunțată pe Facebook.

În mesajul său, demnitarul declară că este în spiritul valorilor europene ca orice funcție de demnitate publică să se bazeze mai întâi de toate pe încredere publică, iar atunci când această încredere este periclitată orice inițiativă cât de bună ar fi, nu va da rezultatul scontat.

Totodată, Alexandru Tănase a scris că interesul personal nu poate fi pus deasupra interesului general.

În aceste condiții Tănase a precizat că a ajuns la concluzia că cea mai potrivită soluție în situația creată este să-și prezinte în zilele ce urmează, demisia din funcția de Ministru al Justiției, astfel încheindu-și cariera publică.

Mesajul integral al ministruluipoate fi citit mai jos:

“Dragi colegi și prieteni,

Am acceptat demnitatea de Ministeru al Justiție pentru a promova reforme pe domeniul justiției fiind conștient de complexitatea și dificultatea acestora. Nu mi-am propus nici pentru o clipă să mă implic în activități politice, cu atât mai mult n-am preluat portofoliul de ministru pentru a deveni țintă electorală.

Este în spiritul valorilor europene, ca orice funcție de demnitate publică, să se bazeze mai întâi de toate pe încredere publică. Atunci când această încredere este periclitată, chiar și de motive lipsite de pertinență, orice inițiativă cât de bună ar fi, nu va da rezultatul scontat. Interesul personal nu poate fi pus deasupra interesului general. În acest context, am ajuns la concluzia ca cea mai potrivită soluție în situația creată este să-mi prezint în zilele ce urmează, demisia din funcția de Ministru al Justiției, astfel încheindu-mi cariera publică.

Pentru mine a fost o adevărată onoare, ca mai bine de un deceniu să-mi servesc poporul țării mele în funcția de parlamentar, membru al guvernului și judecător constituțional. Vreau să mulțumesc Premierului Pavel Filip pentru încrederea acordată și colegilor miniștri din Guvern cu care am avut o colaborare frumoasă, în binele oamenilor din Republici Moldova”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.