De ce un curs de vară BEST îți poate oferi o experiență de neuitat? Studenții de la UTM te încurajează să te înscrii

0_asoAm-i2VbrlcTkk_
Foto: BEST Chișinău

Primăvara aceasta, BEST (Board of European Students of Technology) vine cu o listă impunătoare de cursuri la care poți merge. Dacă ești student la Universitatea Tehnică a Moldovei, ai oportunitatea să participi la unul dintre cele 48 de cursuri de vară în peste 20 de țări din Europa. Te poți înscrie până pe 18 martie.

 

Ce sunt cursurile BEST pentru studenți?

Pe parcursul anului, BEST organizează diferite activități pentru studenți cu ajutorul cărora aceștia pot să facă primii pași în cariera internațională, să creeze prietenii cu studenții din majoritatea țărilor europene și să-și îmbunătățească nivelul de limbă engleză. Fiecare curs BEST împreunează 20-30 de studenți veniți din diferite colțuri ale continentului, care au un scop comun: să acumuleze noi cunoștințe în domeniul tehnologic de profil și să realizeze schimb cultural între ei.

Ce spun cei care au participat la cursurile BEST în trecut:

title736876314

„La început, îmi era frică să particip la cursurile de vară, însă dorința de a vedea și a încerca ceva nou, de a ieși din zona mea de confort, a câștigat. În mai puțin de 10 zile, am reușit nu doar să învăț noi lucruri care la universitate nu se predau, dar și să cunosc oameni extraordinari din aproximativ 17 țări din Europa și nu numai, cu care țin legătura până acum. Cursurile BEST combină perfect partea academică cu cea distractivă, astfel făcându-ți vara de neuitat.”

title354907745Maria Dodon. Alumna BEST Chișinău: „Cursurile BEST sunt o experiență unică. Am participat de 3 ori și fiecare a fost plin de clipe plăcute. Am avut ocazia să îmi fac prieteni de prin cam toate colțurile Europei. La toate cursurile la care am participat am învățat câte ceva nou: la „Yacht Design” din Suedia am învățat cum e proiectat un yacht și cum ele funcționează, la „RAPTOR: Roam Around the Potential and Treats Of Reorganisation” din Franța am învățat cum companiile oferă servicii de consultanță în diferite domenii, iar „VR the Graphics Champions” din Polonia a fost plin de workshop-uri legate de UX și am învățat un pic de Blender (un software de modelare 3D). Dar cursurile pe lângă tot ce înveți înseamna și multe distracții și prieteni care apoi te tot cheamă să-i vizitezi sau vin ei la tine.”

title957531174Elena Rîbac, membră BEST Chișinău: „Cursurile de vară reprezintă o oportunitate ideală pentru dezvoltarea personală și creșterea motivației în descoperirea diverselor abilități de care nici nu știi că ești în stare. Participând vara precedentă la acest tip de eveniment, am rămas impresionată de nivelul înalt de organizare, am învățat multe lucruri noi, mi-am perfecționat soft skill-urile, am întâlnit oameni care mi-au expandat orizonturile în cunoaștere și m-au ajutat să ies din zona mea de confort. Cel mai important lucru e că mi-am făcut mulți prieteni noi la nivel internațional și am avut ocazia sa descopăr alte culturi, tradiții, și obiceiuri. A fost o experiență foarte veselă, interactivă și recomand în totalitate cursurile BEST.”

Ești motivat să participi? Urmează cei 3 pași:

#1. Accesează lista de cursuri pe AICI până pe 18 martie;

# Alege până la 3 cursuri care te-au interesat cel mai mult, scrie câte o scrisoare de motivație pentru fiecare curs. Dacă nu știi cu ce să începi scrisoarea, vezi niște indicații aici;

# După 18 martie vei primi un e-mail unde va fi specificat dacă ai fost selectat la unul dintre cursuri și poți începe să-ți faci bagajul!

Dacă ai întrebări, contactează echipa BEST pe Facebook, Medium, Instagram și Twitter.

BEST Chișinău este o organizație studențească de nivel european, care activează în cadrul Universității Tehnice a Moldovei. Începând din 2007, BEST Chișinău continuă să valorifice potențialul ingineresc al studenților și să le ofere învățământ complementar celui universitar.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente