Agenţia de presă britanică menţionează că va fi prima vizită a lui Trump în America Latină. Liderul de la Casa Albă va avea întâlniri cu preşedintele peruan Pedro Pablo Kuczynski şi cu şeful statului columbian, Juan Manuel Santos.

Vizita lui Trump va avea ca scop aprofundarea "legăturilor istorice" cu partenerii SUA din regiune, potrivit Casei Albe. "Această călătorie demonstrează intenţia preşedintelui pentru a aprofunda legăturile noastre istorice cu partenerii noştri din regiune şi a ne consolida angajamentul comun pentru îmbunătăţirea securităţii şi prosperităţii popoarelor din America", a anunţat Casa Albă, într-un scurt comunicat de presă citat de EFE.

La summitul de la Lima, din Peru, care va avea loc în zilele de 13 şi 14 aprilie, Trump intenţionează "să se întâlnească cu parteneri şi aliaţi care ne împărtăşesc valorile şi cred că promisiunea unui viitor sigur şi prosper se clădeşte pe democraţii puternice, comerţ reciproc şi just şi frontiere sigure".

Summitul Americilor reuneşte din trei în trei ani preşedinţii de pe continent. Una dintre temele principale pe care le va aborda liderul de la Casa Albă va fi criza pe care o traversează Venezuela. SUA au susţinut decizia Peru de a-i retrage preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro invitaţia la summit, pe motiv că acesta împiedică desfăşurarea de alegeri democratice în ţara sa, cu toate că unele ţări latino-americane i-au cerut gazdei summitului să-şi reconsidere poziţia.