15:47:07 23.04.2024
Stiri

România, UMILITĂ GRAV în toată Uniunea Europeană. DOVADA OFICIALĂ care confirmă dublul standard al alimentelor pe pieţele din UE

Știri 09.03.2018 10:30 Vizualizări1826 Autor: Ziarul National


România, UMILITĂ GRAV în toată Uniunea Europeană. DOVADA OFICIALĂ care confirmă dublul standard al alimentelor pe pieţele din UE

Cu toate că numele produsului este acelaşi, designul ambalajului este acelaşi, iar aspectul de marketing este, la o primă vedere, acelaşi, o serie de cercetări făcute în diferite state membre au demonstrat că mai multe produse de pe piaţa unică a Uniunii Europene aveau compoziţii total diferite din punctul de vedere al reţetei, al ingredientului de bază folosit sau a cantităţii acestui ingredient inclusă în produsul respectiv, în funcţie de ţara pentru care sunt destinate, se arată într-un raport al Parlamentului European, transmite gandul.info.

Mai mult, raportul privind dublul standard în ceea ce piveşte calitatea produselor comercializate în Uniunea Europeană arată că această practică nu se rezumă la produsele alimentare, în această categorie încadrându-se şi alte bunuri de consum cum ar fi detergenţii sau produsele de igienă.

Potrivit datelor cuprinse în draftul raportului Parlamentului European, dat publicităţii prin Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorului, ceastă problematică a dublului standard în ceea ce priveşte calitatea produselor în diferite state membre sau în diferite regiuni şi pieţe locale se traduce, potrivit unui studiu coordonat de experţi de la Facultatea de Drept a Universităţii Plackeho Olomouc, în următoarele activităţi ale producătorilor:

- producătorul distribuie pe diverse pieţe produse cu arome şi compoziţii diferite, cu un ingredient principal diferit, dar având acelaşi aspect şi acelaşi ambalaj

- un producător plasează produse cu diferite calităţi pe piaţă, dar cu acelaşi ambalaj sau cu unul extrem de asemănător

- un producător plasează produse cu greutăţi diferite pe pieţele europene, însă cu acelaşi ambalaj sau unul similar

- atunci când lansează un produs nou pe o anumită piaţă, producătorul foloseşte un produs cu o compoziţie de o calitate superioară, cu scopul de a atrage atenţia consumatorilor şi a-i învăţa pe consumatori să cumpere produsul, urmând ca, după o anumită perioadă, să apară o „schimbare a reţetei” fără nicio schimbare în ceea ce priveşte ambalajul sau modul de prezentare al acestuia.

VERSIUNEA ORIGINALĂ A DOCUMENTULUI POATE FI CONSULTATĂ AICI

Toate aceste lucruri conduc la situaţia în care consumatorul dintr-o ţară care călătoreşte într-o altă ţară nu mai poate fi sigur că acelaşi produs, cumpărat din locul în care se află are aceleaşi calităţi cu cel pe care-l consumă în ţara sa de origine.

Având în vedere reglementările europene în domeniu, raportul Parlamentului European arată că, indiferent că este vorba despre promovarea, vânzarea sau furnizarea de produse, companiile ar trebui să le ofere consumatorilor informaţii exacte, care să le permită acestora să facă o alegere în cunoştinţă de cauză atunci când vor să cumpere un produs.

Astfel, între recomandările specialiştilor europeni se regăseşte întocmirea unei liste negre a producătorilor care practică dublul standard în ceea ce priveşte calitatea produselor pe care le distribuie în spaţiul european, conducând, astfel, la alterarea calităţii produselor în cazul în care acestea sunt distribuite în estul Europei, faţă de cele destinate consumatorilor din vest.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md