(video) Mark Hamill, actorul care a interpretat rolul lui Luke Skywalker, a primit o stea pe Walk of Fame

collage

Actorul american Mark Hamill, care a devenit celebru după ce a interpretat personajul Luke Skywalker în trilogia iniţială a francizei „Războiul stelelor/ Star Wars”, a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood, Los Angeles, transmite AFP.

Ceremonia a avut loc joi, în faţa unei mulţimi numeroase de fani, care au aşteptat mai multe ore pentru a-l vedea pe actorul în vârstă de 66 de ani. Deşi a apărut în aproximativ 70 de filme care nu au legătură cu universul „Star Wars”, precum şi în aproape 200 de show-uri TV, Hamill va fi pentru totdeauna identificat cu Luke Skywalker.

„Sunteţi cu mine la bine şi la greu şi oriunde între cele două”, le-a spus Hamill celor prezenţi la eveniment, care l-au ovaţionat. De altfel, după ceremonie, Hamill le-a adus un omagiu fanilor, cu admiraţia cărora, spune actorul, nu s-a obişnuit niciodată.

Harrison Ford, interpretul personajului Han Solo în patru filme „Star Wars”, s-a numărat printre cei prezenţi la eveniment, alături de creatorul francizei SF, George Lucas. Hamill a primit cea de-a 2.630-a stea de pe Hollywood Walk of Fame. Ceremonia a avut loc la patru zile după gala premiilor Oscar, unde Mark Hamill a fost invitat să prezinte un trofeu.

Hamill, a cărui carieră a intrat în declin după ce a renunţat la rolul Luke Skywalker jucat în trilogia originală „Star Wars”, a revenit în franciză odată cu lansarea celei de-a treia serii, cu filmul „Star Wars: Trezirea Forţei/ Star Wars: Episode VII – The Force Awakens” (2015), jucând şi în continuarea „Star Wars: Ultimii Jedi/ Star Wars: The Last Jedi” (2017).

Actorul şi-a împrumutat vocea personajului Joker, în producţii animate şi jocuri video, începând cu „Batman: The Animated Series”, din 1992. A jucat şi în spectacole de teatru, printre care „The Elephant Man”, şi este coautor al miniseriei de benzi desenate „The Black Pearl”.

Franciza „Războiul stelelor” a devenit un veritabil fenomen cultural, iar personaje precum Luke Skywalker, Prinţesa Leia şi Darth Vader şi fraze precum „May the force be with you” („Forţa fie cu tine”) au intrat în cultura populară mondială. Franciza „Star Wars”, creată de George Lucas, a generat încasări de peste 4,4 miliarde de dolari în box office-ul mondial, după lansarea pe marile ecrane a primului film din serie, în anul 1977.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente