Trimite e-mail | Printeaza
Politic
07.03.2018

Consiliul Suprem de Securitate este profund îngrijorat de posibile acțiuni de destabilizare care ar putea să aibă loc în perioada 24-27 martie

Consiliul Suprem de Securitate este profund îngrijorat de posibile acțiuni de destabilizare care ar putea să aibă loc în perioada 24-27 martie

Astăzi a avut loc ședința Consiliului Suprem de Securitate, în cadrul căreia au fost discutate mai multe subiecte. În context, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a menționat următoarele:

“Cu privire la subiectul „Kroll 2”. Dat fiind faptul că Banca Naţională a Moldovei a primit raportul final despre investigația fraudei bancare de la companiile Kroll în seara zilei de ieri, decizia și recomandarea CSS către Banca Națională a Moldovei a fost ca acest raport să fie prezentat pentru examinare în cadrul următoarei ședințe a CSS.

Un alt subiect, examinat în cadrul ședinței de astăzi, vizează Strategia națională de apărare. Subliniez că, în acest context, au fost făcute mai multe propuneri în ceea ce privește redacția documentului, în mod special, ținînd cont de statutul de neutralitate al Republicii Moldova.

Cu privire la subiectul nr. 3, majoritatea celor prezenți la ședință au condamnat vehement acțiunile antistatale și anticonstituționale ale unor organizații, formațiuni politice, aleși locali, care au întreprins acțiuni menite să submineze statalitatea țării noastre și care cheamă la lichidarea statului Republica Moldova. Acest lucru este absolut inadmisibil. În timpul cel mai apropiat mă voi adresa cu o scrisoare către ONU și Consiliul Europei, organizații în care Republica Moldova și România sunt state membre. Atunci cînd un stat vecin, la nivel de organe oficiale de stat, mă refer la unele legi aprobate de Parlamentul din România, întreprind unele acțiuni care prezintă riscuri pentru statalitatea Republicii Moldova, eu vreau să aflu care este poziția partenerilor noștri externi.

Membrii Consiliului Suprem de Securitate au recomandat modificarea legislației penale în așa fel încît expres să fie prevăzută răspunderea penală pentru orice fel de acțiuni care vin în contradicție cu prevederile Constituției și atentează la suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova. Consiliul Suprem de Securitate este profund îngrijorat de posibile acțiuni de destabilizare care ar putea să aibă loc în perioada 24-27 martie, și a transmis un mesaj instituțiilor competente să se autosesizeze pentru că din informațiile prezentate cei care se acoperă cu mesaje unioniste “patriotice”, vor să vină la Chișinău să destabilizeze situația.

Membrii CSS au salutat progresele înregistrate anul trecut în domeniul reglementării conflictului transnistrean. CSS a recomandat tuturor negociatorilor în formatul ”5+2” să continue această activitate pe parcursul anului curent. A fost pregătit un proiect de declarație pe tematica transnistreană în care sunt reflectate prioritățile CSS pentru anul 2018”.

În cadrul ședinței a fost aprobată agenda de lucru a CSS pentru anul 2018. De asemenea a fost stabilit ca ședințele Consiliului Suprem de Securitate să se desfășoare cel puțin o dată în trimestru, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus