Cum credeți cine poate participa la un spectacol? Doar actorii profesioniști? Nu e chiar așa. Arta, teatrul nu discriminează. De aceea, proiectul Teatrului-studio de improvizație ZaO „Actorii privesc, spectatorii joacă” reprezintă unica șansă în care oamenii simpli pot juca în calitate de actor întru-un spectacol de teatru.
Aceasta nu se face din pura originalitate sau ingeniozitate a grupului actoricesc ZaO. Această inițiativă frumoasă are scopul să întoarcă oamenilor înțelegerea faptului pentru ce există arta în lume.
Dacă majoritatea consideră că scena e destinată exclusiv pentru actori profesioniști, iar locurile – pentru spectatori, ei greșesc.
Teatrul-studio de improvizație ZaO a demonstrat că e posibil să schimbăm rolurile. Spectatorii să devină actori, iar actorii să fie spectatori.
Crearea operelor sunt foarte asemănătoare, explică Vladimir Șimanskii, directorul artistic al Teatrului-studio ZaO: „Ele au o rădăcină comună: capacitatea omului de a lărgi spațiul său interior. Deci, termenul spectatorul-actor nu este un oximoron. Teatrul este unica artă, care există în forma vieții însăși, adică a lucrurilor care au loc aici și acum. A trăi, a acționa, a comunica, a simți și a conștientiza este o ocupație cunoscută tuturor. Noi tindeam spre faptul ca, toate aceste lucruri să aibă loc în profunzimea actului artistic. E destul ca omul să se afle în această postură două minute, după care el începe să înțeleagă că, arta e cheia către noi profunzimi ale realității. Nu inventarea, ci descoperirea. Iată ce reprezintă un act artistic.”
Pentru realizarea unui spectacol este necesar de desfășurat un training, un fel de warm-up pentru artist. Oamenilor li se oferă informație teoretică și doar apoi trec la lucrul asupra personajului.
„Aceasta e cea mai bună antrenare a empatiei, pe care ne-o putem închipui”, spune Elena Cușnir, trainer. „Magia personajului constă în faptul că, o persoană reprezintă de fapt toată lumea, iar dacă tu te joci pe tine, nu ești totalmente tu, ci doar o trăsătură, care se transformă într-o variantă de drum de viață, în soarta personajului. Începi să înțelegi câte trăsături sunt ascunse în fiecare om. Apoi actorii improvizează, iar din acțiunile lor spontane se nasc subiecte, pe care ei, cu ajutorul trainerilor, le urmăresc și le elaborează. În baza acestor istorii se repetă mici minispectacole, iar pe urmă ele sunt arătate spectatorilor, care au venit special la sfârșitul masterclassului, ca să vadă rezultatul.”
Tema subiectelor vine spontan. Elena Cușnir spune că: „acestea sunt într-un fel sau altul legate de mituri. Primul spectacol de copii a fost despre faptul că, o soră vine după cealaltă soră a ei capricioasă în împărăția celor morți ca s-o salveze, iar cea din urmă nu vrea să se întoarcă. O creatură o ajută pe sora vie (Orfeu) s-o scoată pe sora moartă (Euridica). După surori se iau și alte creaturi ale lumii de apoi și ființa, care a ajutat fetele, a rămas în singurătate.”
Maturii au jucat trei nuvele. Prima este despre faptul, cum în familie s-a schimbat pe nesimțite puterea. Femeia, capul clanului, îi transmite puterea nurorii, pentru că ea demult dorea să i-o cedeze altcuiva. Și astfel șterge pericolul care amenință familia, fericirea lor și norocul. Iar sora cea mică și nepăsătoare și fiul rătăcitor, care și-a adus în casă soția, nici n-au observat, că deasupra casei s-au adunat nori. Despre asta știa doar sora mai mare, dar nimeni n-a ascultat-o.
A doua istorie este despre un medic psiholog, care simte că i-au slăbit puterile și nu poate să ajute pe nimeni, dar chiar și slăbiciunea lui devine un leac pentru pacienți.
„Tema eliberării de frică unește aceste istorii”, spune actorul și trainerul Serghei Reuleț. Toți eroii s-au confruntat cu ceea, de ce se temeau. Stăpâna magazinului cu haosul, sora eliberatoare cu refuzul ființei apropiate de a reveni la viață, medicul cu slăbiciunea lui, iar pictorul cu alegerea lui de viață. Și această întâlnire cu frica reprezintă nu sfârșitul, ci începutul.
