Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   (doc) Sistemul judecătoresc, extins cu…

(doc) Sistemul judecătoresc, extins cu 15 funcții noi de magistrat. Câte milioane va aloca statul pentru salarii

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avizat pozitiv demersul Ministerului Justiției privind majorarea numărului posturilor de judecător de la 504 la 519. Necesitatea majorării numărului de magistrați cu 15 persoane este explicată de președintele CSM, Victor Micu, prin faptul că în prezent, sunt insuficiente persoane, iar volumul de muncă este în continuă creștere. 

Victor Micu a făcut trimitere la statisticile care arată că, în comparație cu statele vecine, România și Ucraina, R. Moldova are de două ori mai puțini judecători, raportați la numărul populației.

Proiectul de lege privind majorarea numărului magistraților este elaborat de Ministerul Justiției, iar până la 12 martie curent este supus consultărilor publice.

Ministerul Justiției susține că volumul mare de cauze și materiale implică alocarea unui timp minim necesar pentru examinarea acestora de către judecători, iar numărul insuficient de persoane generează încălcarea prevedilor Convenției Europene a Drepturlor Omului (CEDO) privind garantarea dreptului la un proces echitabil, respectiv, cauzează mai multe probleme:

  • tergiversarea examinării cauzelor;
  • comiterea diferitelor erori la redactarea hotărîrilor;
  • studierea superficială a dosarelor;
  • imposibilitatea respectării termenului de examinare a dosarelor în procedură specială.

Cei 15 judecători ar uma să fie repartizați în instanțele de fond pentru „rezultate concrete și durabile la implementarea consecventă a reformelor sistemului judecătoresc”, argumentează Ministerul Justiției proiectul de lege. MJ susține că datele Comisiei Europene Pentru Eficiența Justiției (CEPEJ) din 2014, vorbesc despre faptul că Moldova are un număr de judecători de două ori mai mic la 100 000 de locuitori decât media europeană (10,8 judecători la 100 000 locuitori) comparativ cu (21,3 judecători la 100 000 locuitori) în majoritatea statelor Europene.

În document se precizează că dosarele neexaminate la începutul perioadei de referință pentru anul 2014 constituiau 42 904, pe când în 2017  –  53 643 de dosare, ceea ce înseamnă o majorare cu 25 %.

„În acest context, este important a menționa că o societate democratică are nevoie de o justiție calitativă, or, calitatea justiției depinde în mare parte de neadmiterea erorilor la emiterea hotărârilor judecătorești.

Scopul final al activității sistemului judecătoresc este înfăptuirea calitativă a justiției, iar discrepanța mare dintre numărul de judecători și volumul crescând de lucru a condus la supraîncărcarea instanțelor, cauză din care dosarele au termen de soluționare mai lung și respectiv, se diminuează calitatea actului de justiție și se încalcă principiul celerității procesului.

Prin urmare, ţinând cont de cifrele reflectate în ultimii ani în acest context, volumul de muncă al judecătorilor ascendent de la an la an, în vederea asigurării calității actului de justiție, a eficienței sistemului judecătoresc, a distribuției echitabile a sarcinilor, precum și alinierii la nivelul mediu înregistrat al țărilor europene, considerăm că este oportun de a majora numărul de judecători cu 15 posturi”, susține MJ.

Salariul lunar al judecătorilor din prima instanță constituia anul trecut 16 800 de lei, adică trei salari medii pe economie, respectiv, anual pentru încă 15 judecători, ar urma alocată suma de 3 milioane de lei.

Pentru remunerarea asistenților judiciari din prima instanță, care au un salariu lunar de 3 400 de lei, statul ar urma să aloce anual nu mai puțin de 612 mii de lei. Alte 540 de mii de lei ar urma a fi alocate pentru renumerarea grefierilor, care au un salariu lunar de 3 000 de lei.

Proiectul de lege urmează a fi suspus votului în Parlament.