Efectul „bumerang”: După acuzații privind implicarea Rusiei în alegerile din SUA, Moscova acuză SUA de tentative de influențare a alegerilor din Rusia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov a declarat luni că Moscova deține dovezi că SUA încearcă să influențeze apropiatele alegeri prezidențiale din Rusia, a relatat agenția de presă rusă RIA, citată de Reuters.

Statele Unite ale Americii încearcă să semene haos în Rusia, iar sancțiunile impuse de Washington urmăresc destabilizarea Rusiei, a afirmat Riabkov, citat și de Interfax.

Alegerile prezidențiale din Rusia – care conform sondajelor vor fi câștigate fără efort de actualul președinte Vladimir Putin – sunt prevăzute pentru 18 martie.

Serviciile americane de informații au acuzat Moscova că a intervenit în alegerile prezidențiale din 2016 din SUA, acuzații respinse ferm de Rusia. În februarie, un juriu federal din SUA a decis inculparea a 13 cetățeni ruși și a trei organizații din Rusia pentru amestec în alegeri și în procesul electoral american, a anunțat biroul procurorului special Robert Mueller, care anchetează presupusa ingerință rusă.

Într-un interviu difuzat vineri noaptea de NBC TV, Putin a cerut ca SUA să aducă dovezi concrete privind implicarea unor cetățeni ruși în campania pentru alegerile prezidențiale din 2016.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...