22:02:29 25.04.2024
Stiri

VIDEO // OSCAR 2018. Cel mai bun film: „The Shape of water”. Vezi LISTA premiilor

Monden 05.03.2018 09:39 Vizualizări1936 Autor: Ziarul National
VIDEO // OSCAR 2018. Cel mai bun film: „The Shape of water”. Vezi LISTA premiilor B1


Filmul „The Shape of water” a fost marele câştigător al ediţiei Oscarilor 2018. Regizorul mexican Guillermo del Toro, care a regizat „The Shape of water” a primit premiul şi pentru regie. Gala de la Los Angeles a avut loc noaptea trecută.

Oscar 2018. Cel mai bun film a fost desemnat "The Shape of Water", de Guillermo del Toro. „The Shape of Water" a condus topul nominalizărilor la Oscarurilor 2018 cu 13 menţiuni, inclusiv la cele mai importante categorii - Cel mai bun film, Cel mai bun regizor şi Cea mai bună actriţă.

Oscar 2018. The Shape of Water" a fost principalul laureat al celei de a 90-a ediţii a premiilor Academiei americane de film, cu 4 statuete câştigate. Pe locul doi s-a aflat "Dunkirk", cu trei Oscaruri în palmares, în timp ce alte patru filme au plecat cu câte două statuete.

Oscar 2018. Cea mai bună actriţă în rolul principal: Frances McDormand. Actriţa a primit premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă, pentru interpretarea din "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri", la cea de-a 90-a ediţie a galei Academiei de film americane, care are loc duminică noapte, la Dolby Theatre din Los Angeles.

La premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal au mai fost nominalizate Sally Hawkins, "The Shape of Water", Margot Robbie, "I, Tonya", Saiorse Ronan, "Lady Bird", Meryl Streep, "The Post".

Acesta este al doilea trofeu Oscar pentru McDormand, din cinci nominalizări.

Anul trecut, premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă i-a revenit Emmei Stone, pentru rolul din "La La Land", de Damien Chazelle.

Oscar 2018. Cel mai bun actor într-un rol principal: Gary Oldman. Oldman a primit premiul Oscar pentru cel mai bun actor, pentru partitura din "Darkest Hour", la cea de-a 90-a ediţie a galei Academiei de film americane, care are loc duminică noapte, la Dolby Theatre din Los Angeles.

Timothée Chalamet, "Call Me by Your Name", Daniel Day-Lewis, "Phantom Thread", Daniel Kaluuya, "Get Out", şi Denzel Washington, "Roman J. Israel, Esq", au fost ceilalţi nominalizaţi la premiul Oscar pentru cel mai bun rol principal masculin.

Aceasta a fost a doua nominalizare la Oscar pentru Gary Oldman.

Anul trecut, premiul Oscar pentru cel mai bun actor i-a revenit lui Casey Affleck, pentru interpretarea din filmul "Manchester by the Sea".

Oscar 2018. Cel mai bun film: Guillermo del Toro pentru "The shape of water"

Guillermo del Toro a primit premiul Oscar pentru cel mai bun regizor, pentru lungmetrajul "The Shape of Water", la cea de-a 90-a ediţie a galei Academiei de film americane, care are loc duminică noapte, la Dolby Theatre din Los Angeles.

Pentru acelaşi premiu au mai concurat Christopher Nolan - "Dunkirk", Jordan Peele - "Get Out", Greta Gerwig - "Lady Bird", Paul Thomas Anderson - "Phantom Thread".

Aceasta a fost a patra nominalizare la premiile Oscar pentru Del Toro şi prima lui victorie.

Anul trecut, premiul Oscar pentru cel mai bun regizor a fost primit de Damien Chazelle, pentru filmul "La La Land".

Oscar 2018. Cel mai bun scenariu: filmul "Get Out"

Surpriza Oscarurilor 2018 a venit de la lungmetrajul "Get Out", de Jordan Peele, care a primit premiul pentru cel mai bun scenariu original, la cea de-a 90-a ediţie a galei Oscar, care are loc duminică noapte, la Dolby Theatre din Los Angeles.

Premiul a fost primit de Jordan Peele, care a scris, regizat şi produs acest film, pentru care a primit trei nominalizări la Oscar.

Pentru acelaşi premiu au mai fost nominalizate lungmetrajele "The Big Sick", "Lady Bird", "The Shape of Water", "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri".

Anul trecut, premiul i-a revenit lungmetrajului "Manchester by the Sea".

Oscar 2018. Cel mai bun film străin: Una Mujer Fantástica/ A fantastic woman", de Sebastián Lelio

Una Mujer Fantástica/ A fantastic woman", de Sebastián Lelio, a fost recompensat cu premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj străin, la cea de-a 90-a ediţie a galei Academiei de film americane, care are loc duminică noapte, la Dolby Theatre din Los Angeles.

Acesta este primul Oscar primit de o producţie din Chile, din două nominalizări.

Pentru acelaşi premiu au mai concurat lungmetrajele "On Body and Soul", de Ildikó Enyedi (Ungaria), "The Insult", de Ziad Doueiri (Liban), "Loveless", de Andrey Zvyagintsev (Rusia), "The Square", de Ruben Östlund (Suedia).

Anul trecut, premiul Oscar pentru cel mai bun film străin i-a revenit producţiei "The Salesman", scrisă şi regizată de iranianul Asghar Farhadi.

Oscar 2018. Cea mai bună actriţă într-un rol secundar: Allison Janney

Actriţa Allison Janney a primit premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar feminin, pentru interpretarea din "I, Tonya", la cea de-a 90-a ediţie a galei Academiei de film americane, care are loc duminică noapte, la Dolby Theatre din Los Angeles.

Pentru acelaşi premiu au mai fost nominalizate Mary J. Blige, "Mudbound", Lesley Manville," Phantom Thread", Laurie Metcalfe, "Lady Bird", Octavia Spencer, "The Shape of Water".

Aceasta a fost prima nominalizare la Oscar pentru Allison Janney.

Anul trecut, premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar i-a fost acordat Violei Davis, pentru partitura din lungmetrajul "Fences".

Oscar 2018. Cel mai bun actor într-un rol secundar: Sam Rockwell

Sam Rockwell a fost desemnat cel mai bun actor în rol secundar, pentru interpretarea din "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri", la cea de-a 90-a ediţie a galei Academiei de film americane, care are loc duminică seară, la Dolby Theatre din Los Angeles.

Aceasta a fost prima nominalizare la Oscar pentru actorul Sam Rockwell.

Pentru acelaşi premiu au mai concurat Willem Dafoe, "The Florida Project", Woody Harrelson, "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri", Richard Jenkins, "The Shape of Water", Christopher Plummer, " All the Money in the World".

Anul trecut, premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar a fost atribuit lui Mahershala Ali, pentru rolul din "Moonlight".

Oscar 2018. Cea de-a 90-a ediţie a galei premiilor Oscar - cele mai importante trofee ale industriei cinematografice americane - a avut loc duminică noapte, la Dolby Theatre (Hollywood & Highland Center) din Los Angeles.

Cea mai bună imagine: Roger A. Deakins ("Blade Runner 2049")

Cel mai bun scenariu adaptat: James Ivory ("Call Me by Your Name")

Cel mai bun scenariu original: Jordan Peele ("Get Out")

Cel mai bun film de animaţie: "Coco"

Cel mai bun film documentar: "Icarus"

Cel mai bun scurtmetraj: "The Silent Child"

Cel mai bun scurtmetraj de animaţie: "Dear Basketball"

Cel mai bun scurtmetraj documentar: "Heaven Is a Traffic Jam on the 405"

Cea mai bună coloană sonoră: "The Shape of Water"

Cel mai bun cântec original: "Remember Me" (Coco)

Cel mai bun montaj de sunet: "Dunkirk"

Cel mai bun mixaj de sunet: "Dunkirk"

Cele mai bune efecte vizuale: "Blade Runner 2049"

Cel mai bun montaj de film: "Dunkirk"

Cele mai bune costume: "Phantom Thread"

Cele mai bune machiaj şi coafură: "Darkest Hour"

Cea mai bună scenografie: "The Shape of Water".


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md