(foto) Îți plac călătoriile cu trenul? Iată câteva trasee de poveste din lume pe care să le alegi

collage

Acum câteva decenii, călătoriile cu trenul făceau deliciul vacanțelor. Acum, preferăm să pornim la drum cu mașinile sau avionul, însă drumurile făcute cu trenul aduc mereu cele mai preţioase amintiri. Iată câteva destinații de călătorii cu trenul în zone fabuloase:

# Calea Ferată Transsiberiană

transsiberianul-1280x800

Este una dintre cele mai celebre rute feroviare din Lume. Trenul străbate întreaga Rusie, de la Moscova până în orașul portuar Vladivostok, situat în estul țării. Garnitura legendară are un traseu de 9289 de km și traversează șapte fusuri orare. În drumul său, vagoanele te poartă peste râul Ob din orașul Novosibirsk și prin cele mai sălbatice, mai ocolite de civilizație peisaje siberiene. Unul dintre ele este lacul Baikal, cel mai mare lac de apă dulce din lume. Aici se află aproape un sfert din rezerva de apă potabilă de pe suprafaţa planetei. În loc să stai şapte zile să te ghiftuieşti la all-inclusive, de ce să nu alegi șapte zile cu trenul și să vizitezi o întreagă țară? Da, o săptămână durează drumul, iar biletele trebuie rezervate cu mult timp înainte, de la compania rusească de transport feroviar. Pentru că şi trenul rusesc se mişcă la fel ca ale noastre, cu 60 de kilometri pe oră, prin cea mai vastă ţară a Terrei.

# Glacier Express

B3a_main_optionB_Glacier-Express

Şi acesta este unul dintre cele mai lente trenuri expres din lume, însă e lent din motive obiective. El trece pe un drum extrem de anevoios prin Alpii Elvețieni. La bordul Glacier Express o să străbați cele mai adânci văi, prin nişte curbe incredibil de strânse, un traseu presărat cu 91 de tuneluri și 291 de poduri. Mai bine că merge încetişor!

Trenul porneşte de la altitudinea de 1605 metri și ajunge în muntele Matterhorn, iar apoi atinge altitudinea maximă a traseului, 2044 metri, în Pasul Oberalp, acolo unde se află şi izvorul Rinului. Imediat după, între Llanz și Reichenau, urmează cheile aceluiași râu, zonă cunoscută drept Marele Canion Elvețian. Toată această călătorie durează șapte ore, dar par insuficiente pentru a savura toate peisajele ameţitoare ce se perindă pe la fereastra vagonului.

# Calea Ferată Flam

flam

De data asta, vorbim de o călătorie chiar şi mai scurtă. Calea ferată Flam are doar 20 de kilometri, se pot străbate în 50 de minute și te poartă prin cele mai frumoase priveliști montane norvegiene. Garnitura pornește din satul cu același nume, Flam, ce se află la capătul fiordului Aurlandsfjord, el însuși unul dintre cele mai pitorești fiorduri din lume. În drumul lor, vagoanele ajung pe lângă Rallar Road, cea mai populară rută de ciclism din Norvegia. Mai poţi admira din mersul trenului cascade învolburate, râuri și chei spectaculoase ce veghează de milenii peste ţara vikingilor. După ce ai numărat douăzeci de tuneluri, fii pe fază, pentru că o voce dintr-un difuzor te va anunţa că ajungi la Myrdal, capătul de linie. Dacă nu te-ai săturat, de acolo îți poți continua călătoria în cușeta trenului care te duce până la frumosul oraş Bergen.

# Mocănița Huțulca

Mocănița-de-la-Vișeul-de-Sus-a-venit-cu-primăvara

Mocănița de la Moldovița a fost construită în anul 1888, pe vremea Imperiului Austro-Ungar, iar destinaţia liniei feroviare era strict să transporte lemnul de la pădure la gater. În 1909, fondul bisericesc a cumpărat linia și a schimbat ecartamentul de la 800 de milimetri la 760 de milimetri. De atunci și până în 1987, calea ferată s-a extins de la 24 de km la 73 de km. Astăzi, linia măsoară doar 11 km. Din 2005, mocănița a fost inclusă în circuitul turistic. Programul trenulețului vechi de peste o sută de ani este disponibil pe internet. El are o cursă, două sau chiar trei pe zi, conform unui orar săptămânal, scrie cavaleria.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente