06:02:26 20.04.2024
Stiri

Ce fac sportivii în Satul Olimpic. Vonn: „Se întâmplă multe lucruri, sunt multe tentaţii”

Sport 04.03.2018 12:01 Vizualizări2314 Autor: Ziarul National
Ce fac sportivii în Satul Olimpic. Vonn: „Se întâmplă multe lucruri, sunt multe tentaţii” Sursa: digisport.ro


Lindsey Vonn a reuşit să se remarce din nou, la Jocurile Olimpice de la PyeongChang, acolo unde a fost medaliată cu bronz în proba de coborâre din concursul de schi alpin. Celebra sportivă americană a dezvăluit că în alte privinţe norocul nu a fost de partea ei.

Schioarea de 33 de ani a vorbit despre ce s-a întâmplat în Satul Olimpic pe perioada JO, după ce sportivii prezenţi în Coreea de Sud au primit nu mai puţin de 110.000 de prezervative înaintea începerii competiţiei. Când a fost întrebată dacă sportivii au reuşit să „agaţe”, Vonn a răspuns amuzată: „Mie nu mi s-a întâmplat, asta vă pot spune cu siguranţă”.

Sportiva din SUA susţine că nu a avut noroc din acest punct de vedere în Satul Olimpic: „Se întâmplă multe lucruri, sunt multe tentaţii, e mult entuziasm, dar nu ştiu... va trebui să întrebaţi pe altcineva dacă a avut noroc. Eu n-am avut”, a mai declarat Vonn, scrie Daily Mirror.

„Vonn spune totul despre sportivii care au făcut sex în Satul Olimpic”, au scris cei de la Mirror Sport, pe Twitter.

Vonn, care numără 81 de victorii în Cupa Mondială, la cinci succese de recordul deţinut de suedezul Ingemar Stenmark, a cucerit a treia sa medalie olimpică după aurul de la coborâre şi bronzul la slalom super-uriaş de la Vancouver în 2010.

„Simt o foarte mare emoţie pentru că a fost, fără îndoială, ultima mea coborâre olimpică. Jocurile Olimpice îmi vor lipsi cu siguranţă”, a declarat schioarea americană, după ce a câştigat bronzul la coborâre.

Sursa: digisport.ro


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md