/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade

Femeile cu dizabilități au dreptul la sănătate. Contribuie la procurarea fotoliilor ginecologice adaptate

missing
04 martie 2018, ora 09:10

În Republica Moldova locuiesc în jur de 187 mii de persoane cu dizabilități, dintre care jumătate sunt femei și fete. Majoritatea au dobândit dizabilitatea pe parcursul vieții. Unul din cele mai importante motive penru care femeile cu dizabilități locomotorii nu ajung la un medic ginecolog și nu pot avea grijă de sănătatea lor, inclusiv când sunt însărcinate, este lipsa fotoliilor ginecologice adaptate necesităților lor în mai multe instituții medicale din țară. Lipsa fotoliilor ginecologice pe care le-ar putea folosi femeile cu dizabilități le limitează și posibilitatea de a fi investigate in cazul cancerului de col uterin – maladie cu care în țara noastră este diagnosticată o femeie zilnic, iar la fiecare trei zile una moare din această cauză. Astfel, este necesară procurarea unor fotolii ginecologice adaptate necesităților lor, unde să poată fi efectuat testul de screenig al colului uternin și să se prevină cancerul uterin, dar și pentru efectuarea altor investigații necesare.

Din cele 62 Centre de Sănătate din ţară care au Cabinete de Sănătate a Reproducerii doar 17 dispun de astfel de fotolii, iar Cabinetele de Examinare Ginecologică Profilactică ale aceloraşi Centre nu au în dotare nici unul. Prețul mediu al unui fotoliu este de 1.700 €. Obiectivul „Diasporei sociale” este de a aduna banii necesari pentru a achiziţiona pentru început cinci astfel de fotolii.

Dotarea instituțiilor medicale cu fotolii ginecologice adaptate va oferi o șansă fetelor și femeilor cu dizabilități să aibă grijă de sănătatea lor sexuală și reproductivă și să trăiască o viață demnă, la fel ca și alte femei, acesta fiind un drept al fiecăruia. Orice mic ajutor poate aduce schimbări mari. Iar fiecare dintre noi poate fi începutul acestei schimbări!

Puteți dona AICI.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram