Scrisoarea deschisă a uneri tinere din Moldova către Constantin Noica: „Școala a devenit o tortură”

feliciacollage

O tânără din Moldova a decis să-i scrie o scrisoare deschisă filosofului român, Constantin Noica, în care aceasta vorbește despre sistemul de învățământ modern

„Mult stimate amice Constantin Noica,

În sfârșit am decis să îți scriu (deși ar trebui în acest moment să mă aplec cu sârguință și încordare asupra unei probleme de perpendicularitate spațială pentru testul la matematică de mâine). Îmi permit să te tutuiesc, iubit tovarăș, în goana noastră după același adevăr și aceeași soluție.

Dar dă-mi voie întâi să-ți împărtășesc un lucru nemaipomenit pe care l-am descoperit de curând! Te-ai prins tu vreodată într-o horă? Dacă nu, atunci să știi că ai ratat posibilitatea zborului omenesc, pentru că, în pofida atracției gravitaționale pe care am înghițit-o fără mare poftă la fizică într-a șasea, am realizat că nu e chiar atât de complicat să te desprinzi de pământ. Trebuie doar să-ți iai destul avânt și să te lași curins de o amețeală pură și înălțătoare. Îmi place enorm genul acesta de fizică și m-aș pricepe să formulez și eu niște postulate dansante, dacă nu m-ar consuma pe deplin problemele de perpendicularitate spațială, dacă mi-ar mai rămâne ceva timp și forță pentru altceva decât însușirea unor teorii moarte prin abstractismul lor.

Brusc m-am pomenit un adolescent încovoiat de bătrânețe, iar aici nu mă refer la cărunțeala care împodobește ca o alură de înțelepciune tâmpla bunicii mele, ci la soiul acela de greutate pe care îl simt în oase la fiecare mișcare, la pierderea subită a elanului minții mele altădată puerile și curioase printre pagini de enciclopedii monumentale. Înțeleg acum că ceva nu a mers bine tot acest timp. Port amintirea lucidă a unei zile fericite de întâi septembrie, a celui dintâi din viața mea, când am pășit pe treptele cunoașterii însuflețită de un dor de cunoaștere necuprins, și mă surprind azi în goana cuceririi unor culmi pe care demult s-au înfipt fanioane colorate. Orbecăind printre tabele și scheme atotcuprinzătoare, care scindează până și esența firii în casete perfect dreptunghiulare, am schimabat entuziasmul pe docilitate. Lumea nu mi se mai deschide misterioasă, ci îmi zâmbește sardonic de după cotoare sfidătoare prin infinite titluri exhaustive. Nu mai e loc astăzi pentru semne de întrebare. Nu mai e cosmos pentru alte descoperiri. Sau e prea mult încât,  într-o realitate coleșită de atâta noutate, am ajuns să ratez satisfacția descoperirilor personale și, odată cu ea, posibilitatea individualizării lumii.

Treptat, școala a devenit o tortură și e de mare mirare cum, de-a lungul atâtor veacuri, omul s-a încumetat să ridice un astfel de lăcaș al cunoașterii, care, în loc să înaripeze conștiințe, a redus aventura de inițiere la formule, exerciții și teoreme. Iată-ne victorioși și ridicoli, absolvind cu succes o curriculă ticsită până la refuz, dezgustați de carte și complet dezorientați. Iată-ne, încă o pleiadă de minți perfect încorsetate!

Însetată fiind de o „Cunoaștere spornică”, desenez în cele mai aprinse culori o școală desăvârșită. Le creionez elevilor zâmbete, le fur agendele și cataloagele, le pun în ghiozdane cărți frumoase, îi scot în cîmp și le dăruiesc lupe. Îi înarmez cu creioane de cele mai aprinse culori și le dau o singură sarcină și o singură temă pe acasă: să coloreze ei lumea din jurul lor, să o descopere și să o încarce cu înțelesuri. Apoi îi prind într-o horă ferventă și îi învăț să zboare.

Cu somn în gene, obositul produs al sistemului educațional modern”

Ionașco Felicia

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente