(video) „Nu este necesar un raport de păcate”. Ion Andronache vorbește despre spovedania aflată între pocăință și formalism

IMG_4671

În contextul Postului Mare, în care ne aflăm, Ion Andronache a ales să vorbească despre spovedanie în noul episod al vlogului „Ortodoxia – pentru că așa trebuie”. Vloggerul a abordat nu doar partea istorică în ceea ce ține de spovedanie, dar și anumite practici eronate în legătură cu acest subiect.

„Cu părere de rău, în unele parohii spovedania este percepută ca un turnichet spre împărtășire. Astfel Taina Spovedaniei devine un formalism.Dacă nu te-ai spovedit, nu ești primit la împărtășanie. Din acest motiv, în majoritatea parohiilor din Moldova la împărtășanie îi vezi doar pe copiii mici sub 7 ani care nu sunt obligați să se spovedească. Îi mai vezi poate și pe clerici împărtășindu-se în altar, sau mai degrabă nu-i vezi din cauza peretelui enorm care desparte altarul de cealaltă parte a bisericii, peretele numit iconostas. Pentru a merge la Spovedanie este necesar a conștientiza păcatul săvârșit și a avea fermitatea de a nu-l mai săvârși, adică de a se schimba”, spune Ion în video.

Mai multe explicații vedeți în videoul de mai jos.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente