Să mergem la spectacol! Repertoriul săptămânal al Teatrului Național „Mihai Eminescu”

teatrul-national-eugene-ionesco-va-prezinta-repertoriul-pentru-3-9-aprilie-1491289303

Teatrul Național Mihai Eminescu a anunțat repertoriul spectacolelor pentru săptămâna viitoare. Așadar, în perioada 7-11 martie, actorii vă așteaptă cu mult drag și pasiune.

#Miercuri, 7 martie, ora 18:30

Spectacolul The Lucky Strike (16+), după piesa Jerry și Tom a dramaturgului american Rick Cleveland, regizat de Vitalie Drucec și îi are în distribuție pe Nicu Suveică, Alexandru Pleșca și Ghenadie Gâlcă.

Un om, legat de scaun și cu o cagulă pe cap, le spune bancuri torționarilor săi care așteaptă de la șef, din Chicago, permisiunea de a intra în acţiune sau, mai pe scurt, a-i face de petrecanie.Între bancuri -doar-doar o trece timpul – se deapănă amintiri evocând șeful care le este ca un tată, mentor adulat.
“O porție generoasă de afaceri murdare…echilibrând personalități caricaturale cu elemente fioroase de gen noir”.

#Joi, 8 marite, ora 18:00

„Steaua fără nume” Într-un orășel șters, de provincie, Profesorul Miroiu își împarte viața între cărți și stele. In așteptarea unei rarități editoriale care vine cu trenul, traiectoria terestră i se ciocnește, în fapt de seară cu cea a Monei, tânără vânătoare de inimi, fără bilet, dar cu mare dor de explorare. Între ei se înfiripă o poveste de dragoste care, aidoma unei explozii cosmice, scutură din temelii universul micii urbe.

#Vineri, 9 martie, ora 18.00

Aveţi ceva de declarat? Doar bună dispoziţie, bucuria de a trăi. Și de a juca de dragul spectatorului fidel!

Sub bagheta dirijorală a maestrului Petru Hadârcă, orchestra interpreţilor de frunte ai Naţionalului metamorfozează una din piesele cele mai jucate pe mapamond într-un tonic estetic, adevărat cocteil de emoţie, energie și forţă imaginativă. “Puricele în ureche” scris de genialul comediograf francez George Feydeau poposește pe scena noastră în timpuri nu prea vesele: un motiv în plus să nu ratăm spectacolul.

#Sâmbătă, 10 martie, ora 12:00

„Peppi Ciorap Lung”: un musical aducând în scenă istorii haioase şi doldora de înţelesuri, mișcare, dans şi melodii de neuitat; năstrușnica Peppi nu se lasă bătută cu una, cu două, face doar ce-i tună prin cap. După o întâlnire cu eroina noastră până şi hoţii se lasă de meserie! Să privim lumea prin lentil imaginaţiei lui Peppi şi de acum în colo nici o zi nu va mai semăna cu alta!

#Sâmbătă, 10 martie, ora 18:00

„Pomul vieţii” este povestea tristă a oamenilor calzi, emotivi, temperamentali, care sorbesc cu patimă din cupa suferinţelor omeneşti. Condimentarea spectacolului cu efecte comice este oportună, evoluţia actorilor atingînd coardele sufletului omenesc.

#Dumincă, 11 martie, ora 18:00

„Balamucul vesel” Undeva, într-o cetate aflată de veacuri în calea răutăţilor, se întâmplă lucruri ciudate şi aparent fără sens: viaţa părea cenuşie, mahmură, majoritatea locuitorilor împăcându-se cu o asemenea stare de lucruri. Şi atunci pe Conducătorul Revoltei Permanente, înconjurat de stoluri gălăgioase de consilieri şi gardieni, îl trăsneşte ideea că pentru a câştiga şi mai mult iubirea maselor, e nevoie de mister, de un Erou sacrificabil…

Împotriva legilor firii, Lupii se înfrăţesc cu Mieii, Caprele şi Verzele joacă torontoiul. Din peisaj nu lipseşte Securitatea care, după nărav, dar şi la sugestia sfetnicilor de peste câteva hotare, fură ideea „nobilă” distribuind în rolurile centrale propriii actori silitori să-şi ia mai departe solda, dijma, tainul…

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente