Sunt declaraţiile preşedintelui Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, făcute în cadrul emisiunii Cabinetul din Umbră de la Jurnal TV.

Andrei Năstase s-a referit la o investigaţie RISE Moldova care a prezentat zilele trecute schema prin care firma-tampon din regiunea separatistă a devenit peste noapte principalul furnizor de energie electrică. Peste 20 de milioane de dolari proveniţi din facturile de lumină plătite de consumatorii din Republica Moldova au ajuns pe conturile unor companii din zone offshore.

„Investigaţia RISE este o confirmare a ceea ce spunem noi de mai mult timp. Noi am deconspirat această schemă acum doi ani. Se trage de când Dodon era ministru al Economiei şi continuă şi până astăzi. Platforma DA şi-a propus ca atunci când vine la putere, una dintre primele priorităţi este eliberarea justiţiei şi Procuraturii din captivitate. Odată eliberate aceste instituţii, scheme obscure vor dispărea, iar beneficiarii acestei scheme şi în primul rând, Plahotniuc şi prietenii săi din Transnistria vor ajunge la puşcărie”, a declarat Andrei Năstase 

„Regimul transnistrean există pe baza acestor scheme. Este mai mult decât evident. Administraţia de la Tiraspol se întreţine din aceste scheme comune cu oligarhul-şef de la Chişinău. Iată de ce problema transnistreană va putea fi rezolvată odată cu eradicarea de pe malul drept al Nistrului a sărăciei, corupţiei, a acestor scheme. Nu poţi lăsa contribuabilii moldoveni să întreţină un regim criminal din supraplăţi la gazele naturale, energia electrică”, a adăugat liderul Platformei DA.

Reprezentanţii Platformei DA au scos la iveală această schemă încă anul trecut. Formaţiunea susţine că actualul şef al statului, Igor Dodon, este cel care a facilitat implementarea acestei scheme obscure, în condiţiile în care anume el este cel care în 2008 îndeplinea funcţia de ministru al Economiei.

Un grup de experţi în energetică au depus în acest sens o plângere la Procuratura Generală. Aceştia consideră că Igor Dodon şi colega sa de partid, Zinaida Greceanîi, care în acea perioadă era premier, sunt pasibili de răspundere penală.