/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

Peste 2.500 de oameni obişnuiţi vor fi invitați la nunta prințului Harry şi a lui Meghan Markle. Cine sunt aceștia

missing
02 martie 2018, ora 14:09

Căsătoria prinţului Harry se anunţă a fi cel mai urmărit eveniment de gen al anului în Marea Britanie. Prinţul Harry, în vârstă de 33 de ani, şi Meghan Markle, în vârstă de 36 de ani, formează un cuplu de mai mult de un an.

“Prinţul Harry şi domnişoara Meghan Markle vor invita 2.640 de membri din public la castelul Windsor, în ziua nunţii, pentru ca aceştia să poată vedea sosirea mirilor şi a oaspeţilor şi procesiunea în caleaşcă, la plecarea lor de la castel”, a anunţat biroul de presă de la palatul Kensington, reşedinţa princiară.

Cei 2.640 de invitaţi vor fi persoane de la asociaţii de caritate cu care colaborează cuplul princiar, elevi de la şcoală şi membri ai comunităţii locale. 1.200 dintre aceştia sunt oameni din toată ţara, de toate vârstele, aleşi din diverse pături sociale.

“Prinţul Harry şi domnişoara Meghan Markle au spus că îşi doresc ca festivităţile de nuntă să fie astfel programate încât membri din public să simtă că iau parte la sărbătoare”, potrivit biroului de presă.

Ceremonia va avea loc pe 19 mai, de la ora 12.00, la capela St. George de la castelul Windsor, şi va fi oficiată de David Conner, decan de Windsor, şi de arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby.

O recepţie va avea loc apoi la St. George’s Hall, uriaşa sală de banchete a castelului, la eveniment participând mirii şi nuntaşii. În seara aceleiaşi zile, prinţul de Wales, Charles, tatăl lui Harry, va oferi o recepţie privată pentru miri, familie şi prieteni apropiaţi.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram