Sandu: Sunt și din cei care vor să profite pe urma oamenilor care semnează declarațiile de Unire

Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, este convinsă că declarațiile simbolice de Unire, semnate de mai multe localități din R. Moldova, inclusiv consilii raionale, îi ajută pe socialiști în perspectiva alegerilor parlamentare. Totuși, aceasta admite că nu le poți interzice oamenilor să facă ceea ce simt.

„Aceste declarații de Unire nu au consecințe juridice. Faptul că se semnează aceste declarații nu schimbă lucrurile în niciun fel. Pe de o parte, oamenii marchează Centenarul Unirii, dar pe de altă parte arată că nu mai cred în acest stat. Toți înțeleg că Unirea poate avea în urma unui referendum, în cadrul căruia majoritatea cetățenilor din R. Moldova și România va vota pentru. Deocamdată nu sunt premize pentru ca să se întâmple asta”, a declarat Sandu ieri-seară, în cadrul unei emisiuni televizate.

Aceasta mai admite că, într-un an electoral, sunt și din cei care vor să profite de pe urma oamenilor care semnează aceste declarații simbolice de Unire. „Sunt oameni care au semnat din convingerile lor sincere aceste declarații. Pe de altă parte e o luptă pentru acest segment unionist. E un lucru normal până la urmă. Mă întreb dacă în aceste partide sunt oameni care cred în Unire sau doar să folosească acest segment pentru a ajunge în Parlament”.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.