/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

Miracol bugetar în an electoral. Au găsit bani pentru proiectul lui Plahotniuc, deși aceștia erau prevăzuți în buget

missing
02 martie 2018, ora 10:27

Potrivit oligarhului, se vor reconstrui drumuri în fiecare sat, indiferent de culoarea politică pe care o are primarul din localitate. Ulterior, în cadrul unei întruniri organizate special pentru a dezbate inițiativa respectivă, Guvernul a prezentat primarilor și președinților de raioane porțiunile de drum care urmează a fi reparate în acest an.

„Vom aloca resursele necesare construcției și reparației a peste 1200 de kilometri de drumuri din zonele rurale. Avem această ambiție de a încheia acest an lăsând în urmă cea mai mare rețea de drumuri rurale construite până acum în Republica Moldova”, a declarat în cadrul reuniunii premierul Pavel Filip.

La rândul său ministrul Economiei și Infrastructurii Chiril Gaburici a reiterat că infrastructura drumurilor este una dintre cele șapte priorități ale instituţiei pentru anul 2018, iar acesta este un prim pas.

Programul „Drumuri bune pentru Moldova” prevede reabilitarea a circa 1.200 kilometri de drumuri, care vor cuprinde aproape 1.200 de localități. Suma totală a investițiilor va fi circa 1,6 miliarde de lei. Banii vor fi alocați din Fondul Rutier – 500 de milioane de lei, și din Bugetul de Stat – 1.100 de milioane de lei.

De unde au apărut banii

Mega-proiectul anunțat de Plahotniuc este însă o banală alocare de bani prevăzută deja în Bugetul de stat pentru 2018, despre care a anunţat anterior chiar ministrul Gaburici.

Astfel, în raportul prezentat o săptămână în urmă în Parlament cu prilejul moţiunii de cenzură înaintate de socialişti, Gaburici susţinea că pentru întreținerea și reparația drumurilor publice, conform prevederilor Legii bugetului de Stat pe anul 2018, „în acest an, pentru întreținerea și reparația drumurilor publice naționale în Fondul Rutier, sunt preconizate mijloace în sumă de 972,4 milioane lei,”, afirma el.

„Pentru anul 2018 în general se planifică lucrări de îmbunătățire a drumurilor publice din intravilanul a circa 340 localități, iar acestea vor fi executate din mijloacele Fondului Rutier și prevăd reparația a circa 280 kilometri, în sumă de 500 milioane lei. Iar suma rămasă – 472,4 milioane lei – va fi utilizată pentru întreținerea (de rutină, periodică, pe timp de iarnă, asigurarea securității circulației rutiere etc.) drumurilor naționale cu o lungime de circa 5.900 km. Totodată pentru îmbunătățirea drumurilor publice locale se planifică alocarea din bugetul de Stat a circa 1.105 milioane lei, mijloace necesare pentru reparația a circa 890 km de drumuri locale, comunale și străzi, care vor îmbunătăți accesul în circa 830 localități ale țării”, a declarat Gaburici în Parlament.

Un simplu calcul arată că banii erau deja prevăzuţi în Bugetul de Stat, doar că Partidul Democrat a decis cum vor fi distribuiţi aceştia, deşi în mod normal decizia urma să aparțină Guvernui şi autorităţilor publice locale.

Guvernul recunoaște că are probleme 

Anul trecut multe primării şi consilii raioanale erau pur şi simplu obligate de către Guvern să ia în gestiune drumurile locale, unele fiind de facto inexistente, dar gestionate anterior de jure de către autorităţile centrale. În caz contrar pur și simplu nu mai primeau bani pentru întreţinere şi reparaţia drumurilor.

Ulterior Ministerul Economiei, care a preluat și sectorul drumurilor a constatat într-o analiză că au existat o serie de probleme la alocarea banilor și realizarea programului de reparație și întreținere a a drumurilor în 2017.

În consecință mai multe drumuri au rămas nereparate.

Unde au dispărut 3,4 miliarde de lei

Cât despre suma alocată pentru proiectul „Drumuri bune pentru Moldova”, aceasta este doar cu puţin mai mare decât cea alocată în acelaşi scop în anul 2017. Altfel spus iniţiativa pare mai degrabă una cu tentă electorală, decât un proiect nou de natură să schimbe radical situația în domeniu.

În plus la finele anului 2017, fostul ministru al Economiei Octavian Calmâc, în prezent consilier al premierului Filip, promitea transportatorilor că în 2018, „Moldova va deveni un veritabil şantier şi pentru lucrările de reabilitarea a drumurilor vor alocate circa cinci miliarde de lei”.

Majoritatea banilor provin însă din surse externe. Potrivit Legii Bugetului de Stat, în anul 2018 în sectorul drumurilor se vor derula două proiecte finanțate din surse externe:

  • Proiectul de susținere a programului în sectorul drumurilor – în valoare de 2,4 miliarde de lei;
  • Proiectul reabilitarea drumurilor locale – de 126,3 milioane lei.

Altfel spus, străinii dau pentru reconstrucţia drumurilor din Moldova cu un miliard de lei mai mult decât a găsit Guvernul. Este adevărat că executivul se laudă şi cu proiectele finanţate de instituţiile financiare străine, doar că o mare parte din acestea bat pasul pe loc de câţiva ani.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram