icon

Premierul Pavel Filip, către autoritățile locale: Avem ambiția de a încheia acest an lăsând în urmă cea mai mare rețea de drumuri rurale construite până acum

01-03-2018 18:10
2,496

Deschiderea Guvernului pentru un dialog eficient cu autoritățile publice locale a fost reconfirmată astăzi, prin organizarea unei întruniri cu primarii și președinții de raioane din țară, în contextul inaugurării Festivalului Internațional „Mărțișor 2018”. În cadrul evenimentului, premierul Pavel Filip a reiterat importanța menținerii unei comunicări permanente și stabilirii contactelor directe cu reprezentanții APL, pentru fortificarea administrației locale.

 

Șeful Executivului a menționat că pe parcursul lunii precedente, în scopul dinamizării colaborării, a fost organizată întrevederea cu membrii Consiliului de Administrare al Congresului Autorităților Locale din Moldova, dar și cu reprezentanții Asociației Euroregiunii Siret-Nistru-Prut. Totodată, premierul a accentuat că dialogul dintre autoritățile centrale și locale va continua pe platforma Comisiei paritare, dar și a grupului de lucru comun, creat pentru soluționarea promptă a problemelor existente la nivel local.

 

„Toți ne dorim o modernizare a țării, dar ca să reușim trebuie să ne coordonăm. Peste noapte nu pot fi rezolvate toate problemele. Sunt convins că făcând pași mici, dar bine direcționați și siguri, putem avansa către întărirea și modernizarea comunităților și autorităților locale. Împreună avem responsabilități enorme în fața cetățenilor”, a declarat Pavel Filip.

 

În cadrul reuniunii au fost discutate subiecte de interes major pentru localități, printre care calitatea infrastructurii, cu accent pe reabilitarea drumurilor. În acest sens, a fost prezentat proiectul noului Program național „Drumuri bune pentru Republica Moldova”. „Vom aloca resursele necesare construcției și reparației a peste 1200 de kilometri de drumuri din zonele rurale. Avem această ambiție de a încheia acest an lăsând în urmă cea mai mare rețea de drumuri rurale construite până acum în Republica Moldova”, a subliniat premierul. De asemenea, dialogul a vizat combaterea violenței în familie, protecția victimelor violenței și acțiunile întreprinse de autorități în acest sens.

 

Reprezentanții administrației publice locale s-au arătat deschiși pentru colaborare și realizarea în comun a proiectelor dedicate cetățenilor, salutând deschiderea Guvernului, dar și sprijinul partenerilor de dezvoltare în acest sens. Cu un mesaj de apreciere pentru suportul oferit de către partenerii externi s-a adresat și Pavel Filip: „Prezența dumneavoastră la evenimentul de astăzi ne face să ne simțim împreună o comunitate europeană. Să avem cu toții o primăvară europeană aici, în Republica Moldova, și să încheiem anul acesta cu toate proiectele devenite fapte”.

 

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30