(foto) În Moldova a apărut Federația de Sporturi Electronice. Ce-și propune să facă aceasta

mef3

Conform legislației RM, pentru fiecare ramură de sport poate fi creată o federație sportivă națională. În Republica Moldova, sportul electronic (eSports) a fost oficial declarat ramură de sport, prin Ordinul Ministrului Tineretului și Sportului nr. 144 din 30.05.2016.

O uniune de asociații obștești cu profil sportiv a reușit să înregistreze la Ministerul Justiției Federația de Sporturi Electronice (MEF).

certificat1

Printre premisele sociale ale înregistrării Federației de Sporturi Electronice se enumeră atât popularitatea și impactul tot mai mare al sporturilor electronice pe plan național și mondial, cât și existența unui grup de asociații obștești și cluburi sportive care promovează și organizează competiții de sporturi electronice.

MEF își propune să acopere treptat tot mai multe sporturi electronice populare în Moldova, cum ar fi FIFA, Tekken, Mortal Kombat, UFC, DotA, CS:GO, LoL, etc.

Conform legislației RM, federaţiile sportive naţionale au următoarele prerogative:

✔️se pot afilia la federaţiile sportive internaţionale;

✔️organizează şi supraveghează competiţiile sportive la nivel naţional;

✔️elaborează şi realizează programe de pregătire şi de participare a loturilor naţionale la competiţiile internaţionale;

✔️sunt responsabile de reprezentarea Republicii Moldova la competiţiile sportive internaţionale.

Pe 3 februarie, a avut loc lansarea MEF prin organizarea campionatului FIFA18 MEF Starting Cup. Acest campionat a avut caracter amical și s-a jucat în format 2 vs 2, la consola Xbox One.

Mai multe poze de la eveniment.

Pentru a vă înregistra la turneele organizate de MEF sau pentru informații suplimentare, accesați pagina de facebook a Federației.

mef2 mef1

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente