(hartă, grafice) De la 407 până la 5697 de lei. Cum a evoluat salariul mediu lunar în Moldova, în ultimii 17 ani

oameni

Biroul Național de Statistică (BNS) informează că, câștigul salarial mediu lunar brut în anul 2017 a constituit 5697,1 lei și s-a mărit față de anul 2016 cu 12,1%, adică cu 613 lei. Echipa #diez a hotărât să analizeze, în dinamică, evoluția salariului mediu lunar timp de 17 ani, începând cu anul 2000 până în 2017.

Datele prezentate în graficul interactiv de mai jos au fost preluate de pe BNS și nu au fost luate în calcul salariile din raioanele din partea stânga a Nistrului și mun. Bender.

Așadar, potrivit datelor oficiale, în anul 2000 un cetățean bugetar ridica un salariu mediu lunar de circa 407 lei, iar peste 10 ani, salariul s-a majorat de aproape 7,5 ori, adică până la 2971 de lei. Prim urmare, în 2017, salariul mediu pe țară a constituit 5697 de lei, aproape de 2 ori mai mult decât în 2010 și de 14 ori în anul 2000.

La fel am analizat și cheltuielile medii de consum per persoană (statistica este disponibilă doar începând cu anul 2006) pentru a vedea care este raportul dintre câștig și cheltuieli. Datele de mai jos demonstrează că, cetățenii, în mediu, câștigă mai mult și cheltuiesc mai puțin. De exemplu, în 2017, salariul mediu era 5697 de lei, în timp ce cheltuielile de bază au constituit în medie 2200 de lei.

La final, în harta de mai jos puteți vedea în care regiuni din Moldova oamenii cheltuiesc cel mai mult. Așadar, în Capitală  cheltuielile medii lunare (în 2016) au constituit 2860 de lei, urmat de regiunea Centru cu 1900 de lei, apoi Nordul țării cheltuiește, în mediu, 1885 de lei. Cel mai puțin se înregistrează în Sudul Moldovei, acolo oamenii cheltuiesc în medie 1869 de lei.

12

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente