Năstase despre alegerea lui Dodon: Cum să-mi pară rău?

Președintele Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase nu regretă că Igor Dodon a ajuns președinte al țării. Fiind prezent în cadrul unei emisiuni televizate, acesta a declarat că nu-i pare rău că a cerut să fie organizate alegeri directe ale șefului statului, care au fost ulterior câștigate de Dodon.

„Cum să-mi pară rău? Toată lumea înțelege foarte bine că în cadrul unor alegeri în Parlament a președintelui, Plahotniuc avea posibilitatea să numească pe oricine dorea. Oamenii au ales. Am făcut tot posibilul să câștigăm aceste alegeri și poate cu mai multă muncă le-am fi câștigat”, a declarat Andrei Năstase.

Este de menționat că Năstase și Dodon, când ultimul era președinte al Partidului Socialiștilor, au colaborat în trecut, la protestele comune din 2016, alături de liderul formațiunii Partidul Nostru, Renato Usatîi. Atunci, de dragul compromisului dintre cele trei partide, Năstase a declarat că este gata „să pună batista pe țambal” în privința integrării europene a Republicii Moldova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.