/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și copii întorși acasă. Rusia vrea să saboteze summitul de pace

„Dosarul pariurilor trucate în tenis”. Doi tenismeni, împreună cu doi complici, pe banca acuzaţilor

missing
01 martie 2018, ora 14:36

Amintim că, cei patru au fost reţinuţi la finele lunii noiembrie a anului trecut. Potrivit probatoriului, contra unor sume de bani, inculpaţii ar fi convins jucători de tenis, să aranjeze anumite scoruri sau să aibă un anumit comportament în cadrul competiţiilor naţionale şi internaţionale de tenis de câmp. Având rezultatele prestabilite, aceştia câştigau mii de euro la casele de pariuri.

Procurorii au mai constat că inculpaţii ar fi acţionat în complicitate cu antrenori şi jucători de peste hotare, inclusiv din România, Ucraina şi din alte state. În cadrul urmăririi penale, au fost obţinute confirmări că acest grup de persoane făcea, în permanenţă, schimb de informaţii, astfel reuşind să manipuleze zeci de evenimente sportive.

În cadrul percheziţiilor efectuate la domiciliile inculpaţilor au fost ridicate carduri bancare, de pe contul cărora se făceau transferuri către casele de pariuri, telefoane mobile şi calculatoare, în care a fost găsită corespondenţa privind manipularea evenimentelor sportive de către persoane care practicau asemenea activitate peste hotarele Republicii Moldova.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, inculpaţii riscă amenzi penale de până la 217 500 de lei sau cel mult 3 ani închisoare. De asemenea, aceştia vor fi obligaţi să recupereze cheltuieli judiciare de 5580 de lei.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram