/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: Odesa și Kiev – supuse atacurilor cu drone. Cel puțin șapte persoane au fost rănite

/DOC/ Replică la replică. Ce dezminte FMI și ce spune Maia Sandu despre discuțiile purtate în SUA

missing
28 februarie 2018, ora 19:47

Lidera PAS a făcut declarația în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, imediat după vizita sa în SUA. Sandu a precizat că s-a văzut cu cei de la Fondul Monetar Internațional și le-a spus că ar fi bine ca în programul FMI cu Moldova să fie și o componentă de combatere a corupției. „Și răspunsul lor a fost că nu putem să avem o componentă de combatere a corupției în programul FMI cu Republica Moldova, atâta timp cât autoritățile nu-și doresc acest lucru”, a spus lidera PAS.

În declarația publicată pe site-ul ministerului, directorul executiv al FMI în Republica Moldova, Anthony De Lannoy, afirmă că Sandu a „denaturat” declarațiile sale. El susține că nu a avut loc nicio discuție despre pretinsul refuz al autorităților R. Moldova de a accepta condiționalitatea de anticorupție în cadrul programului de susținere al FMI. „Condiționalitate de anticorupție nu a făcut niciodată parte din negocierile între FMI și autoritățile Republicii Moldova”, se arată în declarație.

În aceiași declarație, De Lannoy „a încurajat” toate persoanele interesate să evite să facă declarații politice înainte de alegerile parlamentare din toamnă deoarece acestea ar putea periclita progresul realizat până acum în cadrul programului de susținere al FMI. Menționăm că, pe site-ul oficial al FMI și pe site-ul FMI din Moldova declarația dată nu a fost publicată. Pe ambele site-uri ultimele comunicate de presă publicate sunt din decembrie anul trecut.

Ulterior și președintele Parlamentului Adrian Candu a venit cu un comentariu pe pagina sa de facebook. El a spus că Maia Sandu nu se poate opri din a minți, din a-și denigra țara și din a folosi instituții internaționale în campanii de dezinformare a cetățenilor. „Este vorba despre Maia Sandu, lider al PAS. Iar postarea mea nu e despre politică, nu este o critică politică la adresa dumneaei, ci este o postare despre dezamăgire, despre lipsa de responsabilitate și seriozitate a unui om care se pretinde a fi “altfel””, a scris Candu.

Tot astăzi, pe pagina de facebook a Partidului Acțiune și Solidaritate a apărut o reacție la declarațiile publicate de Ministerul Finanțelor și președintele Parlamentului. „Dacă Andrian Candu și ceilalți reprezentanți ai guvernării se dau drept mari luptători împotriva corupției, să demonstreze acest lucru prin acțiuni concrete – să pună sechestru pe conturile lui Șor, să facă publică sentința acestuia și să solicite introducerea unor măsuri credibile de luptă anticorupție în programul cu FMI. Cert este că toată această isterie a PD-ului scoate la iveală un lucru: guvernării îi este frică de faptul că o adevărată luptă împotriva corupției va arăta că anume ei sunt cei mai mari corupți”, au publicat reprezentanții partidului.

De asemenea, PAS a precizat că la întrevederea cu reprezentanții FMI Sandu a întrebat de ce programul cu FMI nu conține măsuri de luptă împotriva corupției, după modelul programului FMI cu Ucraina. „Răspunsul a fost că autoritățile trebuie să-și dorească acest lucru”, susține PAS.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram