/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

Dăncilă, despre declaraţiile lui Dodon referitoare la România: „Un preşedinte trebuie să fie al tuturor”

28 februarie 2018, ora 11:30

„Cred că acolo unde există o colaborare pe proiecte importante pentru ţară contează cel mai mult pentru cetăţeni. Nu propriile păreri cred că sunt importante, ci ceea ce pot să facă împreună instituţiile de care depinde soarta atâtor cetăţeni într-o ţară. Ştiu de declaraţiile domnului preşedinte, dar eu cred că un preşedinte trebuie să fie preşedintele tuturor cetăţenilor, şi a celor care cred în altceva, au alte aspiraţii. Preşedintele este al tuturor şi cred că aceasta ar trebui să fie abordarea. Nu vreau să dau sfaturi, dar eu cred că nu trebuie o abordare radicală nici pentru România, nici pentru cetăţenii care cred în România. În fond şi la urma urmei, cetăţenii sunt cei care judecă dacă trebuie să meargă de-o parte sau de alta, iar singurul mod de a-şi pune în aplicare dorinţa pe care o au este votul, cel mai democratic mod de a se exprima al unui cetăţean”, a declarat Viorica Dăncilă, într-un interviu la TVR Moldova.

Ea a fost întrebată cum vede faptul că în timp ce la nivel de Guvern şi Parlament ale Republicii Moldova există o retorică proeuropeană, instituţia prezidenţială de la Chişinău are o retorică „anti România sau prorusească” şi dacă acest tip de poziţionare zdruncină relaţia dintre România şi Republica Moldova.

Dăncilă a subliniat că pentru ea este important ca Republica Moldova să meargă pe „drumul proeuropean”.

„Eu cred că ar fi o altă deschidere şi că nu trebuie să ne gândim numai la prezent. Trebuie să vedem viitorul, să vedem viitorul copiilor, viitorul generaţiilor de astăzi, care cred că au alte credinţe, au alte aspiraţii. Şi cred că aceste aspiraţii ale tinerilor sunt legate de Uniunea Europeană”, a afirmat premierul.

Prim-ministrul român a efectuat marţi o vizită la Chişinău, unde a avut întâlniri cu premierul Pavel Filip şi cu preşedintele Parlamentului moldovean, Andrian Candu.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram