Un rus, prins la frontiera cu R.Moldova cu pașaport, carte de identitate și permis de conducere false. Ce le-a zis polițiștilor

Un cetățean rus a fost reținut la frontiera cu Republica Moldova, după ce asupra lui au fost depistate un pașaport, o carte de identitate și un permis de conducere, toate de origine bulgară și cu semne vădite de falsificate. Acesta a recunoscut că avea nevoie de acte pentru a-și ascunde identitatea și a circula liber în una din țările Uniunii Europene.

Cazul a avut lor pe 26 februarie. Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Leușeni, în timpul activităților de serviciu, au deconspirat planurile bărbatului care ar deține dubla cetățenie, rusă și belgiană.

Acesta, în calitate de pasager pe sensul de intrare în Republica Moldova, s-a legitimat cu actele de călătorie autentice, eliberate de către autoritățile competente ale Federației Ruse.

În timpul examinării documentelor, au apărut însă suspiciuni asupra bărbatului, fiind luată decizia extinderii controlului de frontieră. Drept urmare, s-au depistat în geanta personală un pașaport vizibil neveridic, o carte de identitate și un permis de conducere, de asemenea, cu semne clare de falsificare, toate fiind eliberate pe numele cetățeanului cu pricina pentru a se prezenta la necesitate în calitate de cetățean al Bulgariei.

În cadrul audierilor, bărbatul în vârstă de 39 de ani, a comunicat că a pornit din Belgia și, tranzitând R. Moldova, urma să ajungă în Federația Rusă.

Acesta ar fi solicitat perfectarea documentelor în cauză contra datoriei pe care trebuia să o încaseze de la o persoană cunoscută din Turcia.

Ca urmare, angajații Poliției de Frontieră au întocmit procese verbale privind ridicarea actelor neautentice, cu transmiterea acestora ulterior expertizei, iar cetățeanul rus a fost reținut.

Cazul în continuare se cercetează de către ofițerii de urmărire penala ai Direcției Regionale Vest în colaborare cu angajații de la Procuratura Hîncești pentru elucidarea tuturor circumstanțelor.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.