icon

Prim-ministrul Pavel Filip și Premierul României, Viorica Dăncilă, au reiterat dorința de a consolida în continuare cooperarea bilaterală

27-02-2018 13:33
6,227

Prim-ministrul Pavel Filip și prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, au reconfirmat astăzi dorința de a consolida în continuare cooperarea bilaterală, în cadrul unei conferințe de presă comune, susținută la Chișinău.

 

Premierul Pavel Filip a apreciat vizita omologului său român, în condițiile în care aceasta este cea de-a doua întreprinsă peste hotarele țării de către prim-ministrul Viorica Dăncilă, după cea de la Bruxelles. „România a fost şi rămâne un partener strategic şi un susţinător consecvent al cursului reformelor pro-europene asumat de Guvernul Republicii Moldova”, a subliniat Pavel Filip, exprimând gratitudine pentru mesajele echilibrate despre situația internă din țara noastră, promovate de România în cadrul formatelor bilaterale și la Bruxelles.

 

La rândul său, premierul României a remarcat că relația dintre Republica Moldova și România este una specială. „Dezvoltarea  relațiilor noastre constituie o prioritate de prim rang a Guvernului  României, iar obiectivul strategic îl reprezintă integrarea europeană a Republicii Moldova”, a accentuat Viorica Dăncilă.

 

În cadrul unei întrevederi bilaterale, oficialii au făcut o trecere în revistă a proiectelor în derulare și au identificat inițiative pentru avansarea colaborării bilaterale și a agendei europene. Astfel, pe dimensiunea comercial-economică a fost relevat faptul că România rămâne principalul partener comercial al țării noastre, anul trecut volumul comerțului bilateral depășind 1,3 miliarde de dolari. Totodată, cele mai multe întreprinderi străine care activează în Republica Moldova au capital românesc. În context, prim-ministrul Pavel Filip a salutat venirea pe piața Republicii Moldova a Băncii Transilvania.

 

Dialogul a vizat, de asemenea, proiectele de construcţie a podurilor, vitale pentru economia ţării şi pentru cetăţeni. În acest sens, Pavel Filip a apreciat includerea construcției podului de la Ungheni într-un proiect național al României de construcție a autostrăzii Târgul-Neamț – Iași – Ungheni.

 

Premierul Pavel Filip a amintit, în această ordine de idei, despre proiectele de succes realizate în țara noastră cu sprijinul financiar al României, printre acestea: reparația grădiniţelor, dotarea şcolilor cu mijloace de transport, oferirea burselor de studii, precum și renovarea Sălii cu Orgă și a Muzeului Național de Artă al Moldovei. „Rămânem consecvenți principiului nostru – investițiile României, fie că vorbim de educație, sănătate, cultură, energie, agricultură, bănci, sunt destinate tuturor cetățenilor Republicii Moldova, pentru că în centrul tuturor politicilor trebuie să se afle cetățeanul”, a spus premierul României, Viorica Dăncilă.

 

Prim-ministrul Pavel Filip a menționat, de asemenea, importanța ședințelor comune ale Guvernelor din Republica Moldova și România pentru dezvoltarea în continuare a relațiilor bilaterale și a anunțat despre organizarea, în curând, a unei noi ședințe a celor două Executive, la Chișinău.

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30