La 26 februarie 2018, Consiliul Afacerilor Externe al UE a adoptat Concluziile privind Republica Moldova, în care sunt trecute în revistă principalele domenii de cooperare între Republica Moldova și Uniunea Europeană. Aprobarea Concluziilor a fost precedată de o discuție la nivelul Miniștrilor de Externe din Statele Membre, fapt care denotă importanța acordată de UE cooperării cu țara noastră.
Ministerul salută reafirmarea de către Statele Membre ale UE a angajamentului pentru consolidarea asocierii politice și integrării economice între Republica Moldova și UE printr-un parteneriat strâns în baza Acordului de Asociere.
În evaluarea sa Statele Membre ale UE au avut drept punct de referință Concluziile din februarie 2016, fiind recunoscute acțiunile întreprinse de autoritățile Republicii Moldova pînă în prezent, în vederea realizării reformelor prioritare.
Printre acestea se numără stabilizarea situației macro-economice, consolidarea sectorului bancar, cooperarea constructivă cu FMI, implementarea angajamentelor aferente regimului fară vize, adoptarea unor pachete de legi importante în domeniul energetic și in sfera combaterii spălării banilor.
A fost, în egală măsură, apreciat angajamentul țării noastre în cadrul Parteneriatului Estic, interesul pentru dezvoltarea cooperării cu UE pe dimensiunea securității, precum şi notată dinamica pozitivă în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.
Textul Concluziilor relevă de asemenea domeniile unde este necesară continuarea unui ritm sporit al transformărilor, în special în sectorul justiției, mass-mediei, combaterii corupției, investigației fraudei bancare. Notăm ca aceste domenii constituie prioritățile agendei de reforme realizate de autorități în baza Acordului de Asociere.
În cadrul întrevederilor purtate la Bruxelles, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Tudor Ulianovschi a apreciat Concluziile drept un document echilibrat și cuprinzător care va ajuta să prioritizeze acțiunile autorităților pe termen scurt și mediu. Recomandările expuse în textul Concluziilor vor fi discutate în cadrul reuniunilor tematice de către autoritățile executive și legislative ale Republicii Moldova.