icon

Garantarea siguranței alimentelor, în atenția premierului

26-02-2018 17:05
881

Situația actuală în domeniul siguranței alimentelor a fost analizată astăzi în cadrul unei ședințe de lucru desfășurate la Guvern. Premierul Pavel Filip a fost informat despre controalele efectuate de Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) și măsurile întreprinse pentru prevenirea comercializării produselor alimentare neconforme.

 

În context, prim-ministrul a accentuat că respectarea intereselor consumatorilor în ceea ce privește calitatea alimentelor rămâne o prioritate a Guvernului, ANSA fiind autoritatea responsabilă pentru monitorizarea situației pe acest segment. Astfel, premierul a subliniat importanța continuării verificărilor calității produselor în rețelele comerciale, dar și a planificării unor măsuri suplimentare care vin să protejeze consumatorii.

 

De asemenea, a fost relevată necesitatea menținerii unei interacțiuni permanente între cetățeni și ANSA, pentru a facilita semnalarea încălcărilor. „Legătura directă cu oamenii este foarte importantă. Intrând în magazin, cetățenii așteaptă să vadă, prin acțiuni concrete, că ANSA are grijă de sănătatea lor”, a conchis premierul.

 

Agenda publică

Martie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31