Șefa diplomației UE, Federica Mogherini, cere instituirea unui armistițiu în Siria după votul la ONU

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, Federica Mogherini, a făcut apel la instituirea imediată a armistițiului în Siria ca urmare a rezoluției adoptate duminică de Consiliul de Securitate al ONU care susține o încetare a luptelor timp de o lună pentru a permite accesul ajutorului umanitar, relatează agenția DPA luni.

Rezoluţia ONU este „un pas necesar și încurajator, dar un prim pas”, a declarat Mogherini înainte de o reuniune a miniștrilor de externe din țările UE la Bruxelles. „Acum această rezoluție trebuie aplicată imediat”, a adăugat șefa diplomației europene, potrivit Agerpres.

Ministrul austriac de externe, Karin Kneissl, a estimat la rândul său că ocazia oferită de votul ONU trebuie folosită astfel încât reprezentanții forțelor din Siria să instituie un control asupra milițiilor lor. La rândul său, Federica Mogherini a făcut apel la Rusia, Iran și Turcia să-și respecte promisiunile privind dezescaladarea situației.

„De fapt, este cazul ca Rusia și Iranul, de o parte, și Turcia și SUA, de cealaltă, să facă uz de influența lor pentru a pune capăt acestei barbarii”, a afirmat la rândul său ministrul luxemburghez de externe, Jean Asselborn.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...