/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

/VIDEO/ Cel mai mare show al Deliei ajunge la Chișinău la începutul lunii martie

24 februarie 2018, ora 18:29

Delia se va afla pe scenă față în față cu Mini-Delia: talentata și tânăra dansatoare Ionela Țăruș va fi alături de artistă în cel mai original spectacol live. Micuța basarabeancă s-a făcut remarcată în diverse show-uri de talente, apoi Delia a invitat-o să apară alături de ea în show-ul PsiheDelia din București, în rolul Mini-Delia, pentru momentul piesei „Cine m-a făcut om mare”.

Concertele Deliei au devenit experiențe artistice în sine, care se desfășoară după concepte gândite de artistă și îmbrăcate în scenarii spectaculoase de o întreagă armată de oameni. De la peste 400 de costume, la decoruri care se schimbă în timp real și care-l poartă pe spectator în lumi fantastice, de la sute de oameni care intră pe scenă, balerini, artiști invitați sau figurație, până la acrobații pe care însăși Delia le pune în practică, totul este o trăire.

Delia a reușit performanța de a fi primul artist român cu sold out la doar o lună de la anunțul show-ului, cu ”Delia’s Winter Wonderland“, apoi anul trecut a depășit toate așteptările cu ”PsiheDelia”, show care s-a desfășurat trei zile la rând cu sala arhiplină și care a ajuns și la Londra pe celebra Indigo at O2 Arena. Un artist complet, cu studii muzicale, care cântă la mai multe instrumente, dar și compune muzică, Delia aduce publicului o experiență artistică în sine în spectacolele sale care sunt o adevărată desfășurare de forțe.

Biletele pentru Essence of Delia pot fi achiziționate la casele Palatului Național „Nicolae Sulac” din Chișinău.

Delia este artista care a dat muzicii românești, doi ani la rând, „piesa anului”. Astfel, conform clasamentului Mediaforest, Delia este pe locul întâi atât în 2017, cât și în 2016, cu două colaborări de succes: „Weekend” cu The Motans este piesa anului 2017, iar „Gura ta” cu Deepcentral a fost piesa anului 2016.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram