/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

/FOTO/ Casa de cultură din Slobozia-Dușca - școala de talente a fost renovată cu bani din UE

missing
24 februarie 2018, ora 11:11

Copiii care vor să facă muzică au diferite opțiuni: secțiile de acordeon, chitară, pian sau instrumente aerofone. Repetițiile au loc în săli iluminate, calde iarna și răcoroase vara. Însă nu întotdeauna a fost așa. Edificiul a fost construit în anul 1970. Prima reparație capitală, care a inclus lucrări de renovare a acoperișului, schimbarea rețelelor inginerești și termoizolare, a fost făcută la 46 ani de la darea în exploatare, în 2016. A fost posibil datorită finanțării UE, în valoare de 178.560 euro, echivalentul a 4 milioane de lei sau al unui buget anual al satului.

Iarna, până la renovarea Casei de cultură, colectivele artistice făceau repetițiile pe rând, deoarece doar câteva încăperi erau încălzite în sezonul rece. Acum această clădire este cartea de vizită a localității, iar noi ne bucurăm că am avut tot sprijinul UE ca să vedem acest proiect realizat”, spune Sergiu Istrati, primarul localității.

Potrivit directorului Casei de cultură, Andrei Istrati, numărul copiilor care vor să studieze un instrument muzical sau să învețe a dansa este cu fiecare an tot mai mare. Solicitări vin și din satele vecine. „Din cei 240 de copii care învață în gimnaziul din Slobozia-Dușca, 170 frecventează una din secțiile muzicale sau de dans. La Casa de cultură activează filialele a două școli de muzică din raion, din Cruglic și din Criuleni. Absolvenții noștri sunt primiți cu brațele deschise la colegiile de muzică și Academia de Muzică, iar de acolo ajung în colective artistice de profesioniști,” spune Andrei Istrati.

Orele de muzică și dans sunt predate de șapte profesori, toți foști absolvenți ai filialelor școlilor de muzică ce activează la Slobozia-Dușca. Pe lângă secțiile deja existente administrația se gândește să deschidă și cercuri de dansuri de gală și o filială a școlii de pictură.

În afară de orele de muzică și dans pentru copii, Casa de cultură din Slobozia-Dușca găzduiește majoritatea concursurilor culturale zonale, la activități fiind prezente și colective artistice din stânga Nistrului.

Satul Slobozia-Dușca are un nume bun nu doar în raion, dar și la nivel regional. În primul rând, datorită colectivelor artistice care îi duc faima departe de hotarele localității: fanfara, ansamblul de femei „Nemurele”, ansamblul de dansuri populare „Țărăncuța”, premiantul diferitelor concursuri naționale și internaționale.

Tot la Slobozia-Dușca, în anul 2012, cu sprijinul UE în valoare de 1,6 milioane de lei, a fost renovat un bloc al grădiniței, în care s-au creat două grupe noi de copii. „Am rezolvat o mare problemă pentru comunitate. Copiii au fost incluși în sistemul preșcolar, iar părinții lor au obținut posibilitatea să se angajeze”, spune Ina Iliescu, directoarea grădiniței.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram