„Comisia Europeană monitorizează îndeaproape şi cu preocupare cele mai recente evoluţii. Independenţa sistemului judiciar din România şi capacitatea sa de a lupta eficient împotriva corupţiei sunt esenţiale pentru o Românie puternică în Uniunea Europeană, aşa cum au reamintit preşedintele şi prim-vicepreşedintele în declaraţia lor comună de luna trecută. Comisia va continua să monitorizeze îndeaproape evoluţia procedurilor în curs iniţiate împotriva procurorului-şef DNA. În rapoartele MCV precedente, faptul că Direcţia Naţională Anticorupţie şi-a menţinut nivelul de performanţă în contextul unor presiuni intense a fost apreciat drept un semn de durabilitate. Comisia a apreciat, de asemenea, în raportul său că, dacă aceste presiuni vor începe să afecteze lupta anticorupţie, va trebui să reevalueze această apreciere”, a precizat, vineri, Comisia Europeană, la solicitarea MEDIAFAX.

Tudorel Toader a cerut în urma prezentării raportului privind managementul la DNA, declanşarea procedurii de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA, solicitarea fiind transmisă către CSM şi preşedintelui României.