Al doilea caz de dopaj depistat în lotul Rusiei la JO-2018
Sportiva rusă de bob Nadeja Sergheeva a fost depistată pozitiv antidoping la Jocurile Olimpice de Iarnă din Corea de Sud, anunță Federația de Bob din Rusia, pe pagina sa oficială de pe Facebook.
Sportiva a fost depistată pozitiv în urma testulului realizat la Pyeongchang, pe 18 februarie.
Substanța descoperită este deja binecunoscutul remediu cardioprotector denumit meldoniu, din cauza căreia rușii au pierdut deja o medalie de bronz la proba de curling (dublu-mixt).
Sergeeva și Anastasia Kocerjova au ocupat locul 12 în competiția pentru echipajele feminine de bob două persoane la Jocurile Olimpice din 2018.
Trebuie remarcat ca Nadejda Sergheeva nu este la primul incident de acest fel. În 2016, ea a mai fost depistată cu meldoniu, dar mai târziu a fost amnistiată și admisă la concursuri internaționale, transmite Pagina de Rusia.
Șeful delegației sportivilor olimpici din Rusia, Stanislav Pozdniakov, a declarat că cazul lui Sergheeva dovedeste un anumit grad de ”neglijență” a sportivei.
Cele doua noi scandaluri de dopaj ridică semnul întrebării in legatura cu oportunitatea eliminării descalificarii temporare a Rusiei, astfel încat la ceremonia de inchidere a Jocurilor, la 25 februarie, delegatia acestei tari sa poata defila sub steag național.
Decizia oficială privind problema steagului va fi anunțată la 24 februarie de catre Comitetul Executiv al CIO.
În ultimele zile, Rusia a îndeplinit toate condițiile pentru ca problema să fie rezolvată pozitiv. În special, a fost plătita amenda de 15 miloane de dolari pentru dopaj la JO de la Soci, iar sportivul rus Alexander Krușelnițki, prins cu dopaj la JO-2018, a renuntat la contestație și a returnat imediat medalia de bronz castigata la curling.
Bătrânii și copiii din Mitropolia Basarabia primesc sprijin din partea Asociației Filantropia Ortodoxă Huși, în cadrul Campaniei de Paști
Primarul de Căușeni, Anatolie Donțu, DECĂZUT din drepturi. Locuitorii din Căușeni sunt așteptați să-și aleagă noul PRIMAR pe 17 noiembrie
MĂRTURII despre foametea organizată de sovietici în Basarabia (II): „Prin împrejurimi - o mulțime de cadavre, pe alocuri mâncate de oameni, ori de animale, nu se știe adevărul. Nu avea cine-i îngropa, fiindcă cei vii erau mai mult morți decât vii”