Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Chiril Gaburici răspunde la întrebările…

Chiril Gaburici răspunde la întrebările deputaților despre economia R. Moldova

Foto: captură privesc.eu

Parlamentul dezbate în ședința din 23 februarie moțiunea simplă asupra politicii interne în domeniul economiei, realizate de Ministerul Economiei și Infastructurii, condus de Chiril Gaburici. Moțiunea a fost depusă la 15 februarie de deputații socialiști care au invocat „situația dezastruoasă” în care se află economia țării și politica din 2017 a Ministerului, care ar fi „de supraimpozitare și de tăiere a investițiilor capitale”. Chiril Gaburici a venit în fața deputaților cu un raport în care a enumerat realizările Ministerului în anului 2017 și proiectele aflate în desfășurare. La etapa întrebări-răspunsuri, Chiril Gaburici a fost pus în încurcătură de unele întrebări ale deputaților, respectiv, a fost ajutat să răspundă de secretarii de stat din cadrul MEI.  Odată cu examinarea subiectului în plen, deputații PL au afișat în fața tribunelor foi pe care scrie „Diploma?”.

În dimineața zilei de 23 februarie, după ce ministrul și-a prezentat raportul în fața Comisiei parlamentare economie buget și finanțe, aceasta a avizat negativ moțiunea.

Chiril Gaburici a enumerat realizările ministerului și indicii care ar denota o situație mai bună a statului la capitolul economie. Argumentele acestuia însă nu au fost convingătoare pentru deputați, inclusiv autorii moțiunii simple.

Ministrul a fost întrebat despre motivele descreșeterii investițiilor, politicile fiscale represive și exodul oamenilor de afaceri peste Prut, despre eficiența întrerpinderilor de stat și dezvoltarea infrastructurii.

Chiril Gaburici a propus drept soluție pentru dezvoltarea întreprinderilor de stat, multe dintre care nu sunt eficiente, privatizarea acestora, pentru că R. Moldova nu este un manager bun, iar economia suferă pierderi din acest motiv. Drept exemplu, Chiril Gaburici a adus în întreprindere de stat „Calea Ferată din Moldova”.