05:02:49 18.04.2024
Stiri

Decizia RADICALĂ a lui Erdogan în privința adulterului în Turcia

Știri 23.02.2018 07:30 Vizualizări1959 Autor: Ziarul National


Decizia RADICALĂ a lui Erdogan în privința adulterului în Turcia sursa: google.ro

Turcia ar trebui să ia în considerare din nou scoaterea în afara legii a adulterului, a spus preşedintele Tayyip Erdogan marţi, scrie Reuters, citată de News.ro.

Problema este una sensibilă şi a provocat nemulţumire în rândul turcilor secularişti. De asemenea, Turcia a primit avertizări de la Uniunea Europeană atunci când partidul lui Erdogan a adus în discuţie prima oară acest subiect, în urmă cu peste zece ani.

Partidul islamist AK a propus ideea prima dată în 2004, la doi ani după ce a preluat puterea, ca parte a unor modificări mai ample ale codului penal. Dar propunerea nu a fost primită bine de opoziţia secularistă, iar oficialii UE au spus că ar putea pune în pericol eforturile Turciei de a adera la blocul european.

Deşi Turcia mai este, teoretic, un candidat pentru aderare, discuţiile au fost sistate în urma mai multor măsuri de represiune luate de administraţia lui Erdogan după tentativa nereuşită de lovitură de stat.

„Cred că este un moment foarte, foarte bun pentru a discuta din nou problema adulterului pentru că societatea noastră este într-o altă poziţie privind valorile morale”, a spus Erdogan.

„Este o problemă foarte veche. Ar trebui să fie discutată. Deja se află printre propunerile noastre legale de la bun început. Atunci am făcut un pas în spate în concordanţă cu cererile UE, dar am făcut o greşeală”, a adăugat el.

Comentariul lui Erdogan, potrivit căruia Turcia a făcut o greşeală atunci când a urmat recomandările Uniunii Europene, demonstrează că relaţiile dintre blocul european şi Turcia sunt în continuare reci iar acest lucru vine chiar înaintea unui summit Turcia-UE din martie.

Turcia a dezincriminat adulterul pentru femei la sfârşitul anilor 90. Pentru bărbaţi, adulterul nu mai reprezenta de mult timp o infracţiune.

Erdogan, care este acuzat de critici că nu respectă libertăţile democratice prin măsurile sale represive, a vorbit anterior de dorinţa sa de a creşte „o generaţie pioasă”.

Preşedintele turc a încercat pe parcursul carierei sale să readucă religia în viaţa publică din Turcia, o ţară seculară din punct de vedere constituţional.

Anul trecut, guvernul a anunţat o programă şcolară nouă din care era exclusă teoria evoluţiei a lui Charles Darwin, acesta fiind considerat de către opoziţie încă un pas pentru a întoarce Turcia către religie.



Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md