Guvernul este de acord! Poliţiştii nu se vor mai atinge de plăcuţele tale dacă parchezi neregulamentar

Cabinetul de miniștri de la Chişinău a avizat în această după amiază pozitiv inițiativa legislativă de anulare a prevederii privind scoaterea plăcuțelor de înmatriculare de la vehiculele parcate neregulamentar. Astfel, vor fi depășite dificultățile cu care se confruntă conducătorii auto în cazul ridicării numerelor de înmatriculare.

ridicare placute

Amintim că un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat în Parlament spre sfârşitul lunii ianuarie, iar autor este un deputat femeie.

Proiectul prevede abrogarea alineatului (7) al art. 439 din Codul Contravenţional al Republicii Moldova, în temeiul căruia inspectorii de patrulare scot plăcuţele de înmatriculare de la vehiculele parcate neregulamentar, acestea fiind întoarse proprietarului doar după întocmirea procesuluiverbal de contravenţie.

Prin urmare, conducătorii auto nu pot circula cu maşina respectivă până când nu îşi recuperează plăcuţele, fiind nevoiți să apeleze la serviciile de evacuator auto sau să identifice inspectorul care a ridicat numerele de înmatriculare.

Astfel, în condițiile în care Inspectoratul Naţional de Patrulare dispune de un mecanism eficient pentru sancţionarea conducătorilor auto care parchează neregulamentar, fără a mai fi necesară scoaterea plăcuţelor de înmatriculare, se consideră oportună eliminarea acestor prevederi.

De asemenea, nu trebuie de uitat că rămân în vigoare sancţiunile pentru oprire, staţionare sau parcare – amendă între 150 şi 300 de lei, iar în ultimele două cazuri încă două puncte de penalizare.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/