Maia Sandu versus Iurie Leancă și inițiativa de a susține BAC-ul de PATRU ori pe an: „Este ciudat”
Grupul parlamentar Popular European al partidului condus de fostul premier Iurie Leancă a înregistrat o inițiativă legislativă care prevede dublarea șanselor de susținere a examenelor de Bacalaureat.
Potrivit propunerii, pe parcursul unui an de studii ar putea fi organizate patru sesiuni de examinare, nu două așa cum se întâmplă în prezent, ambele fiind susținute vara.
Autorii inițiativei propun ca, în caz de nepromovare a celei de-a doua sesiuni de examinare ordinare, candidații să mai poată susțină examenul de Bacalaureat de încă două ori în timpul anului, cu acoperirea costurilor de organizare repetată.
În opinia popular-europenilor, termenul de așteptare de 12 luni pentru a susține repetat examenul la disciplinele la care elevii au obținut note mai mici decât 5 ar fi nejustificat.
„Este incorect ca elevilor să li se limiteze oportunitățile de a susține examenul de Bacalaureat. Prin aceste modificări de legislație, ne propunem să creăm mai multe oportunități de promovare a acestor examene și să le oferim mai multe șanse elevilor să nu li se anuleze rezultatele pozitive obținute”, a declarat popilar-europeanul Valeriu Ghilețchi, vicepreședintele Parlamentului.
Fosta ministră a Educației, Maia Sandu, cataloghează drept „ciudată” această inițiativă și afirmă că organizarea examenelor de Bacalaureat este un proces complex.
„Este ciudat că PPEM vine cu această propunere acum, când în decembrie au avut loc consultări publice organizate de Ministerul Educației, Cercetării și Culturii pe subiectul Metodologiei sesiunii de Bacalaureat. Atunci trecuiau să vină să participe la aceste dezbateri publice și să-și exprime punctul de vedere. Astăzi, legea scrie că poți să vii să susții de trei ori BAC-ul timp de trei ani. În principiu, ar putea fi mărit numărul acestor ani, dar nu să susții de patru ori pe an Bacalaureatul. Procesul de organizare a BAC-ului este unul complex. Puțini oameni știu ce înseamnă asta”, a comentat inițiativa la TVR Maia Sandu, care a instalat camere video în sălile în care aveau loc examenele pentru a combate corupția din sistem.
Menționăm că în vara anului trecut nu au susținut examenele de Bacalaureat 5 853 de tineri.
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
Doi foști miniștri ai Finanțelor explică ȘMECHERIA coaliției PSRM-Șor privind „anularea legii miliardului”: „Nu este alceva decât mutarea DATORIEI de la o instituție a statului la alta. Acest joc iresponsabil va avea consecințe GRAVE”