Moldova ocupă locul 122 din 180 de țări conform Indicelui Perceției Corupției. „În 2017 s-au întețit încercările guvernanților de a compromite procesele de prevenire și combatere a corupției”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Republica Moldova se plasează pe locul 122 din 180 țări incluse în clasamentul Indicelui Percepției Corupției (IPC) 2017, cu un scor al IPC de 31 puncte. Spre exemplu, în 2016, scorul indicelui a fost de 30 puncte, țara noastră ocupând locul 123 din 176 țări. În clasamentul pentru anul precedent, Georgia se află pe locul 46, România – 59, Ucraina – 130, iar Rusia – pe locul 135.

Potrivit clasamentului, cu toate că în 2017 au fost adoptate unele legi menite să consolideze cadrul instituțional de combatere a corupției, în speță, a corupției la nivel înalt și spălării banilor, punerea lor în aplicare întârzie. Nu a fost asigurată funcționalitatea Autorității Naționale de Integritate, compromițând aplicarea politicii de verificare a averilor și intereselor personale. Pare a fi nefuncțională și Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale. Deși aproape un an în urmă a fost adoptată Strategia Națională de Integritate și Anticorupție, până acum nu a fost inițiată monitorizarea implementării acesteia.

În 2017 s-au întețit încercările guvernanților de a compromite procesele de prevenire și combatere a corupției, de a legaliza mijloacele de proveniență frauduloasă și libera de răspundere penală pentru infracțiuni din domeniul bancar, asigurări și piața de capital. Printre ele – așa-numitul proiect de lege privind „liberalizarea capitalului și stimularea fiscală”, reglementările privind oferirea cetățeniei RM contra pretinse investiții în valori mobiliare de stat și piața imobiliară, inițiativa de cedare de către BNM a valorilor mobiliare de stat unor investitori care ar putea avea reputație dubioasă, proiectul contradictoriu privind „decriminalizarea infracțiunilor economice”.

„Guvernanții nu au întreprins măsuri reale pentru a trage la răspundere persoanele implicate în furtul miliardului din sistemul bancar și oficialii care au admis frauda; a continuat persecutarea activiștilor civici, avertizorilor de integritate, avocaților și judecătorilor; s-au desfășurat în continuare procese judiciare de rezonanță cu ușile închise; s-a amplificat practica inițierii dosarelor politice contra oponenților la nivel local; s-a abuzat de prevederile legii privind protecția datelor cu caracter personal pentru a îngrădi accesul la informațiile de interes public; s-au încălcat rigorile transparenței decizionale; cadrul legal electoral a fost ajustat în interesul partidului de la guvernare”, se arată în indicele din 2017.

Potrivit IPC 2017, aceste practici vorbesc nu atât despre corupția uzuală reflectată în Indicele Percepției Corupției, cât despre corupția la cel mai înalt nivel, inclusiv corupția politică, care a condus la capturarea statului. Având în vedere amploarea practicilor enunțate, Transparency International-Moldova face apel la instituțiile internaționale și partenerii de dezvoltare să ia atitudine față de evoluțiile din Republica Moldova, să se disocieze de factorii de decizie care au compromis parcursul European, spulberând speranțele populației la o dezvoltare democratică, bazată pe supremația legii și concurența liberă, aplicând acestora treptat sancțiuni personalizate.

Clasamentul din 2017 cuprinde 180 de țări și teritorii, peste 2/3 din ele au înregistrat un scor mai mic de 50 de puncte, scorul mediu pe clasament fiind de 43 puncte. Regiunile cu cele mai slabe performanțe sunt Europa de Est și Asia Centrală (scor mediu 34 puncte) și Africa Subsahariană (32 puncte). Media pe Uniunea Europeană este de 65 puncte.

În top-ul clasamentului IPC 2017 se situează Noua Zeelandă și Danemarca cu un scor de 89 și, respectiv, 88 de puncte. La celălalt pol se află Siria, Sudanul de Sud și Somalia cu scoruri de 14, 12 și, respectiv, 9 puncte. În ultimii șase ani, cele mai semnificative îmbunătățiri ale indicelui s-au înregistrat în Coasta de Fildeș, Senegal și Regatul Unit, în timp ce în Siria, Yemen și Australia, indicele s-a înrăutățit considerabil.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...