Andrian Candu: Când vorbim despre viitorul Republicii Moldova apar amenințări că vine iarna

Ca să trecem prin toate transformările în fiecare domeniu trebuie ca fiecare dintre noi, fiecare cetățean, să înțeleagă că de noi depinde cât de repede vom face parte din lumea occidentală și vom deveni eligibili pentru Uniunea Europeană.

Declarația a fost făcută de către președintele Parlamentului, Andrian Candu, astăzi, la o întâlnire cu studenții de la USM, Facultatea relații internaționale, științe politice și administrative. Întrebat despre geopolitică și alegeri, Andrian Candu a spus că odată ce ne apropiem de alegeri și exercițiul democratic, apar dispute geopolitice, despre limbă, stataliști, unioniști, deoarece politicul slab ridică subiecte de identitate pentru că este mult mai simplu să divizezi țara în Est și Vest, să-ți asumi o parte din alegători și să mergi în alegeri.

Oficialul a optat pentru fortificarea instituțiilor, lupta cu corupția și aplicarea legii egal pentru toți locuitorii țării. Studenții au întrebat președintele Parlamentului despre lupta cu corupția, reforme, programul Prima Casă și tichetele de masă, precum și au discutat despre disciplină, stat de drept, responsabilitate și modele de dezvoltare. Lecția publică de astăzi a avut loc în cadrul manifestărilor prilejuite de marcarea, în perioada 19-23 februarie 2018, a Zilelor Studentului FRIȘPA.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.