ANSA a publicat rezultatele a 141 de probe de la producători şi importatori de lactate.
 
Astfel, în brânza proaspătă de 5%, de la Fabrica de Unt din Floreşti au fost depistate 10,61% de grăsimi vegetale.
 
De asemenea, şi în lactatele întreprinderii INCOMLAC au fost depistate nereguli. În brânza proaspătă de vaci au fost depistate aproape 91% de grăsimi vegetale. Totodată, în untul “Crestianscoe”, conţinutul de grăsimi vegetale constituie circa 16 la sută, în brânzica glazurată cu umplutură de lapte concentrat fiert - aproximativ 61 la sută, în brânzică dulce Mic Vis cu caise – aproape 35 la sută.
 
Iar produsele de la întreprinderea „JLC” conţin de asemenea un număr exagerat de grăsimi vegetale. Astfel, în brânză proaspătă de vaci cu grăsimea de 5 la sută erau în jur de 22 la sută grăsimi vegetale, iar în brânză proaspătă de vaci cu grăsimea de 2 sută - aproape 15 la sută. 
 
Totodată, a fost depistat un conţinut mare de grăsimi vegetale şi în produsele lactate importate:
 
-Importator SRL „Cariba -Agro” . Producător „Icineanschii molocino-conservnîi combinat ”, Ucraina:
 
Lapte concentrat fiert cu zahăr „Irisca” 8,5%. Grăsimi vegetale - 93,77%
 
Lapte integral concentrat cu zahăr. Grăsimi vegetale - 11,66%
 
-Importator SRL „Andecris”.Producător „LitinDairy”, Ucraina:
 
Brânză cu cheag tare „Bilozgar-Extra” 45%. Grăsimi vegetale – 56,52%
 
-Importator SA „Incomlac”. Producător „ProdLacta”, România:
 
Brânzică glazurată cu aromă de vanilie 20%. Grăsimi vegetale – 77,51%
 
Astfel, toţi producătorii şi importatorii menţionaţi vor fi amendaţi cu 1200-15000 de lei. Totodată, a fost emisă dispoziţia prin care aceştia se obligă să retragă din reţeaua de comerţ produsele falsificate.