Reacția Ministerului Sănătății în scandalul banilor din caritate: Statul susține financiar cheltuielile pentru tratamentele peste hotare

Foto: foto IPN

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale vine cu un comunicat de precizare în scandalul „bani din caritate”. Instituția amintește, într-un comunicat de presă că statul acoperă din bugetul de stat o parte din tratamentele costisitoare peste hotare, și anume tratamentele care nu pot fi efectuate în țară.

„Orice cetățean al Republicii Moldova poate beneficia de suportul statului pentru efectuarea tratamentului peste hotarele țării în cazul imposibilității asigurării unui astfel de tratament în instituțiile medicale din țară”, menționează Ministerul într-un comunicat.

Instituția aminteșe despre mai multe regulamente ce ține de selectarea pacienților pentru tratament, punctând că decizia pentru acordarea suportului pentru tratamentele medicale în afara țării este luată de o Comisie, în baza concluziilor specialiștilor principali ai Ministerului.

„Unicul criteriu este imposibilitatea prestării unor asemenea tratamente în Republica Moldova. Pacientul sau rudele prezintă Ministerului concluzia comisiei de specialitate în domeniu privind imposibilitatea efectuării tratamentului în țară. Comisia MSMPS verifică corespunderea dosarelor cerințelor Regulamentului privind selectarea pacienților pentru tratament și/sau investigații costisitoare”, mai menționează instituția în comunicat.

De menționat, că pe parcursul anului 2016 au beneficiat de suport financiar, din contul surselor bugetare centralizate ale MSMPS pentru tratament în afara țării 24 de pacienți. În anul 2017 pentru asemenea intervenții au fost valorificate 2 mln.107 mii lei pentru 26 de pacienți. În anul 2018 Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale are bugetate 4 mln. lei pentru susținerea pacienților cu afecțiuni medicale deosebit de grave care necesită asistență medicală în străinătate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente