„Cum se ajunge de la sisteme de violenţă a femeilor la business sistemic”

Interviu cu Siddharth Kara, activist, expert în probleme de sclavie modernă şi trafic de fiinţe umane

— Dle Kara, în 17 ani de cercetări, aţi discutat cu sute de victime ale exploatării prin muncă şi ale traficului de fiinţe umane. Ştim că aţi fost şi în R. Moldova. Cum a fost vizita şi ce aţi descoperit aici?

— Am fost în R. Moldova cu ceva timp în urmă, probabil acum 10-11 ani. Sunt sigur că astăzi situaţia e diferită. Atunci, am încercat să înţeleg motivul pentru care femeile migrau spre Europa de Vest. Am călătorit de-a lungul ţării. Bineînţeles, era sărăcie, lipsă de oportunităţi şi erau promisiuni de a ajunge în Europa de Vest, promisiuni de o viaţă mai bună pentru acele femei. Era un scenariu evident. Oamenii voiau să ajungă în Vest, şi acest lucru era bine promovat. Viaţa pe care o puteau avea acolo era descrisă în culori roz fie pe internet, fie de alţi oameni, care fuseseră peste hotare. Nu voi uita asta niciodată: mergeam din Chişinău spre Bălţi şi eram într-o maşină, cu şoferul împreună. La fiecare 20 de minute de călătorie, vedeam 3-4 fete pe drum. Am întrebat traducătorul ce fac acolo. Mi-a spus că aşteaptă transport pentru a ajunge în Europa de Vest, şi dacă cineva le lua, atunci plecau. Un alt lucru care m-a uimit, deşi acum probabil e altfel, este faptul că, în acea călătorie, descoperisem foarte puţini tineri. Am văzut doar copii şi bătrâni, adică cei care nu puteau pleca, nu puteau migra. Tinerii erau disperaţi şi plecau. Probabil, acum e diferit, dar atunci, la începutul anilor ’90, era o disperare imensă şi o tentaţie la fel de mare de a migra.

— Ce cuvânt are de spus economia în contextul traficului de fiinţe umane?

— Depinde din ce perspectivă priveşti lucrurile. Evident, traficantul obţine profituri imense. Pe de altă parte, acolo unde economia locală este slabă şi lipsită de oportunităţi, oamenii sunt determinaţi să migreze. În cea de-a treia carte a mea, care a apărut recent, bazată pe 500 de cazuri de sclavie pe care le-am documentat în toată lumea, vorbesc despre proporţia victimelor aflate în sărăcie, despre proporţia migranţilor, despre numărul bărbaţilor şi al femeilor migrante. Indicatorul dominant a fost sărăcia.

— Şi corupţia?

— Corupţia este o forţă care ajută la promovarea traficului. În termeni de victimă a traficului, probabil eşti sărăcit, probabil aparţii unei minorităţi. Mai e apartenenţa de industrii – dacă eşti bărbat, probabil mergi la construcţii, dacă eşti femeie – va fi vorba de sex. În plus, probabil, ai avut acces la un nivel limitat de educaţie. Deci, vorbesc de aceşti indicatori. Dar, sărăcia este cea mai puternică forţă care conduce spre vulnerabilitate. Deplasarea populaţiei este un alt factor, bineînţeles. Totuşi, accentuez sărăcia, pentru că aceasta nu-ţi oferă alternativă – nu ai oportunităţi economice, siguranţa unui venit, abilitatea de a avea economii, aşa încât să poţi trece peste ceea ce numim şocuri economice, ca atunci când eşti bolnav, sau începe un război. Dacă ai economii, poţi absorbi etape ca acestea pentru o perioadă. Cei mai săraci nu au asta şi în acel moment apare traficantul cu o ofertă. Aproximativ 40% din populaţia planetei trăieşte dintr-un venit de mai puţin de 3 USD pe zi. Să ne gândim la asta. Deci, iarăşi, dacă eşti sărac, devii vulnerabil în faţa exploatării şi traficului. Adaugă la asta faptul că eşti femeie, sau că aparţii unei comunităţi minoritare, ca de exemplu romii în Europa, şi va deveni şi mai rău.

— Ce are de spus egalitatea de gen în această ecuaţie?

— În multe ţări ale lumii, femeile nu sunt văzute ca fiind egale bărbaţilor şi e mai puţin probabil că vor beneficia de educaţie. Astfel, femeile profită de mai puţine şanse de a-şi câştiga existenţa, sistemele de justiţie nu le sunt prietenoase, iar violenţa împotriva femeilor rămâne de multe ori nepedepsită sau chiar neobservată în multe părţi ale lumii. Nu e greu să vezi cum se ajunge de la sisteme de violenţă intensă şi subordonare a femeilor la business sistematic care operează pe această premisă. Corect? Pentru că asta e traficul sexual – crearea unui business care funcţionează pe baza faptului că există aceste dezavantaje şi care arată că e normal să exploatezi sexual femeile. Cum schimbi asta? Probabil nu sunt destul de deştept să răspund la această întrebare, dar evident, este o muncă de transformare socială.

— Şi poate schimbarea legilor?

— Nu ştiu dacă schimbarea de sus în jos e o metodă potrivită care ar putea transforma societatea. Dacă adopţi o lege prin care spui că femeile trebuie să aibă aceleaşi oportunităţi pentru posturi de muncă ca şi bărbaţii, asta nu înseamnă că se va şi întâmpla. Dar, dacă transformi conştiinţa unei societăţi, pentru a face femeile la fel de valoroase ca şi bărbaţii, atunci asta ar putea duce la succes. A egala necesitatea de a merge la şcoală pentru fete şi băieţi trebuie să vină din interiorul unei comunităţi. E important, dar ia timp.

— Există anumite tendinţe în fenomenul traficului de fiinţe umane? Cum influenţează migraţia acest proces?

— Migraţia este inima procesului de trafic de fiinţe umane. Vorbim de migranţi care încearcă să meargă într-o zonă mai sigură, sau într-o altă ţară, sau într-un alt loc, unde pot să primească o viaţă mai bună, şi sunt traficanţii şi contrabandiştii, care îi vor găsi, îi vor recruta cu promisiuni de siguranţă şi o viaţă mai bună. Traficul şi migraţia sunt legate intrinsec, şi oriunde vezi evenimente de migraţie în masă, vezi trafic. Pentru că oamenii sunt vulnerabili, se deplasează, sunt disperaţi, şi aici traficanţii prosperă. În termeni de tendinţe actuale, cred că realitatea tristă este că, în pofida tuturor eforturilor noastre, problema persistă, deci ceea ce facem nu e de ajuns. Iar între timp, în contextul migraţiilor în masă, traficanţii sunt acolo, pe scena evenimentelor, exploatând indivizi şi traficându-i. Observăm că, din ce în ce mai mult, se utilizează tehnologiile în traficul de fiinţe umane, fie pentru a recruta victime ale exploatării sexuale sau de muncă, fie pentru a face tranzacţii ilicite în contextul grupurilor de crimă organizată.

— În ce fel un traficant poate utiliza internetul, reţelele de socializare pentru a atrage victime?

— Să spunem că ai vrea să recrutezi o tânără pentru a o forţa să se prostitueze – poţi utiliza social media: conturi pe Facebook, Twitter, pagini matrimoniale. Sunt multe căi de a găsi o tânără care să fie vulnerabilă şi interesată de a migra, de a se muta. Am documentat multe cazuri unde media de socializare şi paginile matrimoniale au fost utilizate pentru trafic de fiinţe umane cu scopul exploatării sexuale. E valabil şi pentru exploatarea prin muncă – numeroase site-uri de angajare în câmpul muncii promit migranţilor un post de muncă bine plătit în altă ţară, dar de fapt sunt folosite de traficanţi pentru a găsi şi recruta oamenii.

— Cum pot să înţeleg că sunt minţită, atunci când interacţionez pe reţelele de socializare?

— Dacă cauţi anumite semne, vei înţelege, la un anumit punct, că dacă priveşti mai în profunzime lucrurile, ceva nu e în ordine. Când eşti scăldat în promisiuni ale unei vieţi mai bune şi ţi se spune că vrei primi tot felul de cadouri, că cineva va aranja o călătorie în altă ţară pentru tine, îţi sunt arătate imagini cu tot felul de locuri luxoase, ăsta ar putea fi un semn destul de bun că cineva are intenţii negative, şi acestea ar putea fi legate de traficul de fiinţe umane cu scopul exploatării sexuale. Sigur că dacă treci prin etapa de a cunoaşte persoana şi de a călători, ar putea începe să se petreacă alte lucruri – să-ţi fie luate documentele sau să apară în tablou anumite constrângeri, sau utilizare excesivă de alcool şi droguri, care să te facă vulnerabil. În acest context, trebuie să încerci imediat să ieşi din această situaţie. Adesea se întâmplă că, odată ce un traficant a folosit un profil pe o reţea de socializare pentru a recruta pe cineva şi a reuşit asta, pagina este ştearsă şi creată una nouă, complet diferită, pentru a recruta o altă persoană.

— În opinia dvs., de ce se vorbeşte atât de puţin despre exploatarea prin muncă?

— Cred că exploatarea sexuală primeşte mai multă atenţie din partea mass-media şi a oamenilor pentru că este, în mod inerent, un subiect lasciv. Acesta presupune sex, activitate comercială sexuală şi foarte adesea, din păcate, copii. Şi, bineînţeles, asta îi face pe oameni foarte emotivi, aşa cum ar şi trebui. De asemenea, exploatarea sexuală primeşte mai multă atenţie pentru că generează cantităţi enorme de bani. Mai mult decât restul tipurilor de exploatare combinate. Deci, sume enorme de bani. Totuşi, traficul de fiinţe umane în scopul muncii forţate începe să primească mai multă atenţie, oamenii încep să înţeleagă că există exploatare prin muncă în produsele din lanţurile de aprovizionare de unde cumpără lucruri în fiecare zi. Hainele pe care le poartă sau mâncarea pe care o consumă, sau telefonul din mâinile lor – toate acestea pot fi rezultatul unei forme de muncă forţată sau de exploatare a unui copil. Aşa că oamenii încep să vorbească mai mult despre exploatarea prin muncă.

— Cum aţi ajuns să lucraţi în acest mediu al traficului de fiinţe umane?

— Anterior, am fost bancher de investiţii, lucram în New York, având un trecut în finanţe şi drept. Am avut o experienţă atunci când eram student, la începutul anilor ’90 am creat un proiect de voluntariat în cadrul taberelor de refugiaţi din fosta Iugoslavie. Am petrecut o vară întreagă acolo, unde am auzit multe istorii teribile, inclusiv despre soldaţi sârbi care mergeau în satele din Bosnia şi executau bărbaţii, luau femeile în tabere, le duceau în bordelurile din regiune. A fost pentru prima dată când auzeam despre asemenea lucruri. Dar, eram tânăr şi nu înţelegeam în totalitate tot ce aflasem. Oricum, la sfârşitul anilor ’90, lucram în domeniul investiţiilor bancare, dar continuam să mă gândesc la ce vreau cu adevărat să fac cu viaţa mea şi îmi tot aminteam de acea vară. Am început să mă uit în jur, să văd dacă acest gen de lucruri se mai întâmplă şi dacă cineva face ceva în legătură cu asta. Şi am descoperit în context că nu există o analiză efectivă sau o înţelegere a traficului de fiinţe umane, aşa că m-am gândit, ei bine, dacă voi încerca ceva de acest gen în viaţa mea, acum este timpul. Am părăsit lumea investiţiilor bancare şi am mers spre acest domeniu, pentru a încerca să fac cercetări asupra exploatării prin muncă, a traficului de fiinţe umane, a exploatării copiilor, pe măsura posibilităţilor mele, cu speranţa că, într-o zi, voi putea să contribui cu ceva care să fie de ajutor la eradicarea acestor fenomene.

— Dintre toate mărturisirile pe care le-aţi auzit, care a fost cea mai cutremurătoare?

— Timp de 17 ani de cercetări, am cunoscut sute de oameni care au fost exploataţi şi toate istoriile lor m-au afectat. Totuşi, deosebit de dureroase sunt cele care implică copiii – fie că e vorba de exploatare prin muncă sau de exploatare sexuală. Îi iei inocenţa unui copil, îl dezumanizezi, îl faci să degradeze, îl exploatezi… După ce auzi toate astea, devine foarte greu să îţi păstrezi credinţa în umanitate.

— E posibil pentru aceste victime ca după experienţele traumatizante prin care au trecut să revină la o viaţă normală?

— E posibil pentru acei copii care găsesc o cale de a ieşi singuri din asta, sau dacă apar nişte ONG-uri care îi ajută. Un lucru remarcabil la copii este capacitatea lor extraordinară de a se vindeca, de a ierta şi de a fi binedispuşi. Cred că acesta a fost unul din momentele inspiraţionale pentru mine – copiii pe care i-am cunoscut în adăposturi şi care au fost exploataţi în bordeluri sau fabrici au fost abuzaţi într-un mod groaznic, dar ei mai păstrează acea sclipire a inocenţei copilăreşti, deşi aceasta a fost adânc îngropată în ei şi a rămas numai o pâlpâire. Însă, odată cu vindecarea, aceasta se întoarce. Nu spun că viaţa lor este normală din nou şi că ei nu rămân cu răni permanente, dar să vezi la ei acea bucurie a copilăriei din nou şi acea vindecare, e cu adevărat inspiraţional.

— Şi pentru adulţi cum e?

— Majoritatea adulţilor – bărbaţi sau femei – care au fost exploataţi sfârşesc prin a avea vieţi destul de triste. Majoritatea adulţilor sunt traficaţi şi exploataţi din nou, sau, chiar dacă asta nu se întâmplă, ei ajung în aceleaşi condiţii, sau în unele chiar mai rele, care îi duc iarăşi spre exploatare – sărăcie, lipsă de oportunităţi, prejudecăţi în societate, deplasarea populaţiei, lipsa de educaţie – toate acestea conspiră la un context destul de trist pentru ei.

— Ce pot şi trebuie să facă guvernele pentru a crea un mediu în care oamenii să nu devină victime ale traficului şi exploatării?

— Acum, guvernele fac mai mult decât făceau cu 17 ani în urmă, atunci când am început eu cercetările, dar asta abia dacă zgârie suprafaţa a ceea ce trebuie realizat. E nevoie de plasarea mult mai multor resurse în lupta antitrafic – în prevenire, educaţie, conştientizare, protecţie, urmărire penală. De asemenea, e nevoie de multe investiţii pentru cercetări, avem nevoie de date mai bune, de înţelegerea nivelului la care se află exploatarea, a scopului acesteia – unde, de ce şi cum funcţionează. E nevoie de măsuri punitive mai stricte.

— Cunoaşteţi cazuri în care poliţia sau membri ai ONG-urilor să fi fost implicaţi în trafic de fiinţe umane?

— Am văzut poliţia stând chiar peste drum de un bordel plin de victime ale traficului de fiinţe umane, în anumite ţări din lume. Nu pot spune că am întâlnit pe cineva din vreun ONG care să fi fost implicat în asta, dar presupun că oriunde pot fi corupţi. Orice e posibil, corupţia se poate întâmpla oriunde, dar cu siguranţă corupţia forţelor de ordine este un factor-cheie ce permite traficului de fiinţe umane să persiste.

— Ce consideraţi că ar trebui schimbat în atitudinea societăţii vizavi de victime?

— Sincer, cu toţii trebuie să avem mai multă compasiune. Când vom începe să privim victimele exploatării sau ale traficului de fiinţe umane ca pe copiii noştri, ca pe surorile şi fraţii noştri, atunci, cred, lucrurile se vor schimba. E uşor să vorbeşti despre tactici, politici şi legi, dar dacă inimile noastre nu stau în spatele acestora, totul rămâne doar pe hârtie. Dacă vom privi toate lucrurile astea ca asociate nouă, atunci tot ce trebuie făcut pentru a suprima traficul de fiinţe umane va fi făcut. Şi nu vom mai privi oamenii aceştia ca pe cineva mai prejos de noi, sau murdari, sau care aduc probleme, ci ca pe nişte membri ai familiei, vom vrea să-i protejăm, să-i ajutăm, să facem tot ce ne stă în puteri pentru asta. Pentru că, ce n-ai face pentru propriul tău copil, sau pentru propriii tăi părinţi? Ai face orice. Aşa ar trebui să gândim în raport cu toată lumea.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Aliona Ciurcă