/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și paradoxul invaziei ruse. Kremlinul vrea să saboteze summitul de pace

/FOTO. VIDEO/ Un membru al organizației „Patron”, reținut pentru șantaj și amenințare cu moartea

missing
19 februarie 2018, ora 10:37

Reieșind din materialele cauzei penale, un membru activ al grupării criminale, care avea rolul așa-numitului supraveghetor (положенец) din raionul Strășeni, împreună cu complicii săi, estorca bani sub diferite pretexte inventate. Banii erau destinați pentru așa-numitul „obșciak” – vistieria clandestină a organizației criminale.

Învinuitul și complicii săi sunt membrii activi ai unei grupări criminale, care fac parte din organizația criminală „Patron” liderul căreia, la moment, îşi ispăşeşte pedeapsa într-un penitenciar din România.

Astfel, în urma măsurilor speciale de investigații au fost localizați și imobilizați unii din membrii activi ai grupării menționate, la care au fost desfășurate percheziții. În urma operațiunii au fost ridicate droguri, muniții aflate în circuit ilicit, un pumnal ce aparține învinuitului, precum și alte obiecte.

În continuare, se înfăptuiesc măsuri speciale de investigații și de urmărire penală în scopul acumulării probelor pertinente în privința complicilor. Pentru infracțiunea comisă suspecții riscă până la 7 ani de pedeapsă cu închisoarea.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram