/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

/DOC/ PAS a sesizat CC cu privire la neconstituționalitatea formării circumscripțiilor uninominale

missing
16 februarie 2018, ora 15:26

În sesizare s-a menționat că Hotărârea Guvernului nr.970/2017 încalcă mai multe articole ale Codului electoral și ale Legii nr.239/2008 privind transparența în procesul decizional.

Astfel, Hotărârea Guvernului nr.970/2017 încalcă art.80 alin.(4) lit.a) și b) din Codul electoral referitor la numărul de alegători din circumscripțiile uninominale. Deși articolul respectiv prevede imperativ că toate circumscripțiile uninominale trebuie să se încadreze în limitele de minimum 55 000 de alegători și maximum 60 000 de alegători, doar 10 circumscripții uninominale (toate situate în municipiul Chișinău) se încadrează în aceste limite. De asemenea, a fost depășită și devierea maximă admisibilă dintre circumscripțiile uninominale de 10%.

Contrar prevederilor art.80 alin.(5) din Codul electoral, la constituirea circumscripțiilor uninominale peste hotarele Republicii Moldova nu s-a ținut cont de criteriile stabilite în lege pentru acestea (introduse la insistența Comisiei de la Veneția), circumscripțiile uninominale peste hotarele țării constituindu-se printr-un simplu vot al membrilor comisiei speciale.

Hotărârea Guvernului nr.970/2017 încalcă și teza a doua a art.80 alin.(4) lit.e) din Codul electoral, care interzice trasarea circumscripțiilor uninominale pe interiorul unei unități administrativ-teritoriale de nivelul întâi. Or, cu toate că sectoarele municipiului Chișinău reprezintă, potrivit legii, unități administrativ-teritoriale de nivelul întâi, în cadrul celor 5 sectoare ale municipiului Chișinău au fost constituite 9 circumscripții uninominale, hotarele acestor circumscripții fiind trasate în interiorul celor 5 sectoare ale capitalei.

În art.80 alin.(4) lit.d) din Codul electoral s-a stabilit, cu titlu de regulă, că o circumscripție uninominală se constituie în cadrul localităților dintr-un raion, și doar, ca excepție, în scopul unei organizări optime, posibilitatea de a constitui circumscripții din localitățile a două sau mai multe raioane. Cu toate acestea, în doar câteva circumscripții se respectă regula privitoare la includerea în cadrul acestora a localităților dintr-o singură unitate administrativ-teritorială de nivelul al doilea, în timp ce, în marea majoritatea a cazurilor, ca regulă este luată excepția stabilită la art.80 alin.(4) lit.d) din Codul electoral și constituite circumscripții care încorporează localități din două, trei sau patru unități administrativ-teritoriale de nivelul al doilea.

De asemenea, Guvernul a adoptat harta circumscripțiilor electorale fără a organiza consultări publice și fără a se expune asupra recomandărilor primite din partea societății civile, fiind astfel încălcată transparența în procesul decizional.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram