Potrivit Ministerului Sănătăţii, ieri, prin teste de laborator a fost confirmat al doilea caz de rujeolă de import.

„Copilul nu se află la evidenţă medicală, nu frecventează nici o instituţie de educaţie şi nu a fost vaccinat contra rujeolei şi altor boli infecţioase. Acesta s-a îmbolnăvit pe 31 ianuarie curent. Ulterior, mama fetiţei s-a adresat la medicul infecţionist din cadrul IMSP Centrul Consultativ al Spitalului Clinic Municipal Bălţi”, se arată într-un comunicat.  

Fetiţa a fost internată în secţia de boli contagioase. 

În aceste condiţii, medicii atenţionează repetat populaţia că în ţările vecine Ucraina şi România, precum şi alte ţări din Europa, se atestă o situaţie epidemiologică nefavorabilă privind rujeola.