Linkuri accesibilitate

Un studiu GLOBSEC prezintă date îngrijorătoare despre opiniile politice din Bulgaria și România


Potrivit unui studiu făcut la solicitarea Institutului pentru Securitate Globala, GLOBSEC, în șapte țări central și est-europene, și care va fi prezentat la Conferinta de securitate internaționala de la München de la sfirsitul acestei săptămîni, Bulgaria este singura tară membra a Uniunii Europene a si a NATO, dintre cele sapte reprezentante ale Europei Centrale si de Est, în care, potrivit presei locale, populatia este împărțită aproape în mod egal în ce privește aceptarea democratiei liberale și regimului autocratic. Unul din trei bulgari intervievati crede în dezinformare și în teoria conspiratiei, iar 70% dintre bulgari îl plac pe presedintele rus Vladimir Putin, ceea ce, este o descoperire destul de ingrijoratoare pentru un stat membru NATO si UE", scriu autorii studiului.

37% dintre bulgarii chestionati ar avea incredere în deputati, pentru a lua decizii importante cu privire la guvernarea tarii, iar 47% cred ca pentru aceasta trebuie convocat un referendum. Aceasta este cea mai scazuta dorinta de participare directa dintre toti cei chestionati în cele sapte state. In Croatia, de exemplu, 72% dintre oameni vor ca prin sondaje sa se guverneze, si doar 24% cred ca asta trebuie sa faca deputatii.

Potrivit studiului, în Bulgaria si in România majoritatea oamenilor folosesc site-urile sociale pentru a se informa cu privire la politica externă. In România, potrivit studiului, aproape 21% din cei intervievați nu stiu ce sistem politic ar fi mai bun, 37% cred că acesta ar fi sistemul autocratic, iar 42% cred că este democratia liberală. O asemenea sustinere pentru conducerea unui lider autoritar, cu peste o treime dintre persoanele chestionate ,există și în Croatia și Cehia.

XS
SM
MD
LG