UPDATE. Percheziții la Primărie. Șapte persoane au fost reținute

primaria

Perchezițiile la Primărie continuă. Până acum, șapte persoane au fost reținute într-un dosar pornit pentru trafic de influență.

UPDATE. Şapte persoane, printre care specialişti în domeniul construcţiilor, au fost reţinute astăzi în urma unor percheziţii efectuate de către CNA şi procurorii anticorupţie în sediile Primăriei capitalei. Acestea sunt cercetate penal într-un dosar de corupere, fals în acte şi trafic de influenţă şi riscă până la şapte ani de închisoare, dacă vor fi găsite vinovate.

Potrivit materialelor anchetei, din 2017 până în prezent, un grup de persoane au închiriat un birou în sediul Primăriei municipiului Chişinău, punând în aplicare o schemă infracţională de legalizare a construcţiilor autorizate şi neautorizate din raza Chişinăului în interesul unor persoane fizice şi juridice.

Grupul era format din doi coordonatori şi mai mulţi specialişti în construcţii, care făceau parte din Comisia de recepţie finală a lucrărilor.

Prin urmare, au fost documentate aproximativ 40 de cazuri în care grupul a legalizat construcţia unor imobile din capitală şi din suburbiile acesteia. Pentru serviciile lor, coordonatorii grupului încasau de la clienţi sume cuprinse între 250 şi 3500 de euro, fiecare membru al Comisiei primind partea sa de bani. În prezent, persoanele vizate în această schemă sunt cercetate penal pentru trafic de influenţă.

Amintim că, procurorii Anticorupție și ofițerii CNA au efectuat percheziții în Primăria Capitalei, azi 13 februarie. Despre aceasta a comunicat primarul interimar, Silvia Radu.

„Avem „oaspeți” în incinta Primăriei Chișinău. Organele abilitate desfășoară percheziții și cercetări în cadrul unui dosar. Le urez succes și le doresc să scoată la iveală toată mizeria care s-a adunat decenii la rând în Primărie. Vinovații trebuie să plătească”, a scris aceasta pe facebook.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente